Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O mamă româncă şi cei doi fii au căzut într-un puţ: Ar fi picat pe rând, încercând să se salveze unul pe altul
WhatsApp
Pompierii gălățeni.au intervenit sâmbătă pentru a scoate trei persoane inconștiente dintr-un puț în localitatea Umbrărești, anunță ISU Galați.
O mamă româncă şi cei doi fii au căzut într-un puţ: Ar fi picat pe rând, încercând să se salveze unul pe altul

La fața locului au fost direcționate o autospecială de la Garda de Interventie Ivești, un echipaj SAJ si elicopterul SMURD.

Pompierii au reușit să extragă cele trei victime - doi bărbați de 16, respectiv 19 ani și o femeie de 39 de ani, inconștiente, cu respirație. Ulterior, la fața locului a ajuns încă un echipaj SMURD, cu medic.

Paramedicii au reușit să o stabilizeze pe femeie, această fiind conștientă și stabilă. Cei doi adolescenți primesc îngrijiri medicale urmând a fi transportați la spital.

Din primele informații, cele trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon provenit de la o motopompa pe benzină.

G Ad:

Potrivit martorilor, femeia era mama celor doi adolescenți. S-ar fi băgat unul după altul pentru a se salva. 

 

O româncă s-a înecat într-o fântână din Vâlcea

 

Luni, o femeie de 47 de ani s-a înecat într-o fântână adâncă de 11 metri, din județul Vâlcea. Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat, după 40 de minute fiind declarat decesul.

Pompierii din Inspectoratul pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați luni pentru salvarea unei persoane căzută într-o fântână, în localitatea Galicea.

Din spusele apelantului care a cerut ajutor prin 112, fântâna are o adâncime de aproximativ 11 metri și 1 metru diametru.

Pentru salvarea persoanei, salvatorii au intervenit cu ajutorul unei scări de fereastră și a mai multor cordițe.

După aproximativ 40 de minute de la sosirea echipajelor la locul intervenției, femeia de 47 de ani a fost adusă la suprafață în stare de inconștiență, motiv pentru care s-a trecut la efectuarea manevrelor de resuscitare.

Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat, fiind declarat decesul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Social Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
19 aug 2022, 17:07
DCMedical.ro
18 aug 2022, 19:51
DCBusiness.ro
19 aug 2022, 14:13
DefenseRomania.ro
14 aug 2022, 12:06
DCBusiness.ro
19 aug 2022, 14:13
DefenseRomania.ro
14 aug 2022, 12:06
DCNews.ro
19 aug 2022, 17:07
DCMedical.ro
18 aug 2022, 19:51
Spectacola.ro
19 aug 2022, 14:05
Spectacola.ro
19 aug 2022, 14:05
RadioDCNews.ro
19 aug 2022, 15:18
RadioDCNews.ro
19 aug 2022, 15:18
Astrosens.ro
17 aug 2022, 11:24
Astrosens.ro
17 aug 2022, 11:24