Staţiunea Vatera de pe insula Lesbos a fost evacuată încă de ieri, după ce flăcările au ajuns în apropierea mai multor sate şi au ameninţat două hoteluri şi pensiunile aflate la Malul Mării, relatează Observator. Un nor uriaş de fum a acoperit plaja sub privirile disperate ale turiştilor şi localnicilor care erau urcaţi în ambarcaţiunile autorităţilor.
În total, 450 de oameni au fost evacuaţi ieri de pe insulă, iar un pompier a fost rănit în timpul intervenţiei. Peste 13 mii de hectare de teren au ars înainte ca focul să fie ţinut sub control.
De patru zile în Grecia arde şi Parcul Naţional Daida aflat la graniţa cu Turcia. Peste 300 de pompieri, 70 de autospeciale, 15 aparate de zbor şi 200 de tăietori de lemne încearcă să oprească răspândirea focului. Două incendii majore au apărut de ieri şi la graniţa cu Macedonia de Nord.
Probleme cu stingerea incendiilor de vegetaţie au şi slovenii. Mii de hectare au ars în urma unui incendiu apărut în 19 iulie în regiunea Karst. Ieri în zona au ajuns şi două aparate de zbor Spartan şi un Hercules din România.
Temperaturile de peste 35 de grade Celsius şi vântul puternic au aprins vegetaţia şi în California. Peste şase mii de oameni au fost nevoiţi să fugă din propriile case.
„Pompierii au venit la noi în urmă cu 15-20 de minute şi ne-au spus că trebuie să plecăm toţi”.
„Sper să stingă focul înainte să ajungă la casele oamenilor, dar nu arată bine”.
Mai mult de 400 de pompieri se luptă şi la această oră cu flăcările care au distrus deja cel puţin 10 locuinţe şi au transformat în scrum sute de arbori din una dintre cele mari păduri de stejar din Parcul Yosemite.
Vezi și
O vacanţă liniştită este sinonimă, pentru mulţi dintre noi, cu o asigurare de sănătate sau una de călătorie. Mare atenţie însă ce poliţe plătiţi. Nu puţini sunt cei care ajunşi la destinaţie se trezesc că nu pot beneficia de serviciile medicale, de exemplu, şi au fost obligaţi să scoată din buzunar sume uriaşe pentru tratamente.
Theodora a plecat cu maşina în Grecia. A cumpărat o asigurare de călătorie inclusă în pachetul turistic, dar la destinaţie a avut parte de o supriză. O defecţiune la maşină a costat o peste o mie de euro
„Ghinionul a făcut să am o defecţiune tehnică la maşină, chiar pe insulă, iar costurile pe care le-am suportat au fost foarte mari, din păcate. Având în vedere că era o insulă şi tractarea în ţară a costat destul de mult, undeva la 4.000 de lei”, a spus Theodora Niculescu, păgubita.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News