Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O fetiță româncă, de doar 3 ani, s-a prăbușit de la etajul patru al unui bloc
WhatsApp
Scene de groază pe un bulevard din zona de sud, la Timișoara. O fetiță de numai 3 ani s-a prăbușit de la etajul 4 al al unui bloc de pe strada Mareșal Averescu 70, fosta Lidia.
O fetiță româncă, de doar 3 ani s-a prăbușit  de la etajul patru al unui bloc

Minora a căzut de pe terasa unui apartament de la etajul 1, care se afla chiar deasupra unui magazin. Imediat s-a dat alarma la 112, iar la fața locului au intervenit medicii și polițiștii.

Copila a fost preluată de urgență și transportata la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, scrie opiniatimisoarei.ro. Polițiștii de la Secția 2 au deschis o anchetă pentru a afla în ce condiții s-a petrecut incidentul. Au deschis un dosar penal și încearcă să stabilească dacă la mijloc a fost sau nu vorba de o neglijență a familiei.

Din primele date, copilul se juca cu un porcușor de Guineea, în dreptul ferestrei. La un moment dat, fetita s-a cățărat pe ceva, a deschis geamul și s-a aplecat peste pervaz.

 

O altă fetiță de 10 ani, lovită de mașină pe trecerea de pietoni de un șofer de 70 de ani 

 

O fetiță de 10 ani a fost lovită de o mașină, pe data de 26 octombrie, pe trecerea de pietoni, pe o stradă intens circulată din Vaslui. Șoferul a părăsit locul accidentului. Scena a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din zonă. În imagini se observă cum fata se asigură înainte să treacă strada. Aceasta parcurge câțiva metri, iar la mijlocul zebrei este surprinsă de un autoturism care, deși nu avea viteză, a trântit-o la pământ și mai mult, a târât-o pe fetiță pe asfalt, potrivit Știrile Protv.

La volan era un bărbat de 70 de ani care a spus că nu a observat fata traversând. Aceasta a căzut în fața mașinii și, potrivit martorilor, haina de fâș cu care era îmbrăcată a salvat-o și astfel aceasta nu a ajuns sub roți. Fetița s-a ridicat panicată de pe asfalt, s-a întors pe trecerea de pietoni și a mers pe trotuar.

 

Șoferul și-a continuat drumul

 

După producerea accidentului, șoferul a oprit pe partea dreaptă a carosabilului și, când a văzut că fata e bine, și-a continuat drumul. Cei care au anunțat autoritățile, respectiv poliția și ambulanța au fost martorii.

Din fericire, fetița nu a fost transportată la spital, întrucât nu prezenta leziuni, iar șoferul a fost găsit în scurt timp de oamenii legii. Acesta nu era băut, dar a rămas fără permis pentru 30 de zile, pentru neacordare de prioritate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel