Potrivit sursei citate, Brunello Cucinelli a anunţat joi că mai puţin de 1% din cei 1.200 de angajaţi ai grupului său au optat să nu se vaccineze cu prilejul unei campanii organizate chiar de companie în urmă cu o lună.
„Evident că identitatea acestora a devenit imediat cunoscută în interiorul companiei. Acum este ceva logic ca cei care obişnuiau să lucreze la aceeaşi masă nu mai vor să fie în apropierea celor care au optat să nu se vaccineze", a declarat Brunello Cucinelli, potrivit Adevărul.
„Propunerea mea pentru aceştia din urmă este următoarea: staţi acasă timp de şase luni în concediu plătit şi apoi vom mai vedea. Nu pot obliga pe cineva să se vaccineze, dar nici nu pot să îi pun în pericol pe cei care au decis să se vaccineze", a subliniat designerul.
Brunello Cucinelli, faimos pentru puloverele sale de caşmir care costă 1.000 de dolari, promovează ceea ce el numeşte o abordare „umanistă" a capitalismului, bazat pe respectul faţă de oameni şi natură. Compania sa are sediul central în oraşul medieval Solomeo, din centrul Italiei, unde Cucinelli a reparat drumurile, a plantat vii, a construit un teatru şi a înfiinţat o şcoală de arte şi meserii.
Oferta sa pentru cei care refuză să se vaccineze vine la câteva zile după ce organizaţia patronală italiană Confindustria a cerut ca vaccinarea anti-COVID să fie obligatorie la locurile de muncă, o propunere care nu are şanse să fie acceptată având în vedere opoziţia care există în rândul unor politicieni faţă de o astfel de măsură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News