Este a doua demisie a unui înalt oficial libanez după explozia de marţi seara soldată cu aproape 150 de morţi şi peste 5000 de răniţi şi care a distrus cartiere întregi din capitală. Miercuri, un deputat, Marwan Hamadeh, a demisionat ca urmare a tragediei, la originea căreia s-au aflat aproape 3000 de tone de azotat de amoniu depozitate de multă vreme fără măsuri speciale de securitate în port.
Într-o declaraţie difuzată de canalul independent libanez MTV, ambasadoarea Tracy Chamoun a subliniat că nu mai poate "tolera multă vreme" incompetenţa guvernului.
"Îmi anunţ demisia din postul de ambasador pentru a protesta împotriva nepăsării, hoţiei şi minciunilor statului", a afirmat Tracy Chamoun, care fusese numită în 2017 cu susţinerea preşedintelui libanez Michel Aoun.
"Acest dezastru este un semnal de alarmă: nu trebuie să ne fie milă de niciunul dintre ei, toţi trebuie să plece. Este o nepăsare totală", a subliniat ambasadoarea demisionară.
Clasa conducătoare din Liban, acuzată de multă vreme de incompetenţă şi corupţie, este contestată de o mişcare de protest începută în octombrie anul trecut şi care cere reforme de amploare, în contextul în care micul stat mediteranean trece prin cea mai gravă criză economică de la sfârşitul războiului din 1975-1990. Nemulţumirea oamenilor s-a intensificat după catastrofa de marţi, libanezii văzând explozia din port ca pe un nou simbol tragic al incompetenţei guvernanţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News