'În lipsa unor prevederi exprese care să interzică folosirea acestor numere, acel cetăţean nu a săvârşit niciun fel de abatere de la legislaţia românească. Nu ne dorim ca instituţia Poliţiei Române să fie folosită ca şi ustensilă politică pentru că nu le convine unor oameni o înşiruire de litere pe o plăcuţă cu numere de înmatriculare', a afirmat Andreica la Digi24.
Amintim că poliţiştii de la Brigada Rutieră au întocmit dosar penal pe numele bărbatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de 'conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România', faptă prevăzută de art. 334, alin. (4) din Codul penal. 'Astăzi (n.r. luni, 30 iulie), în jurul orei 6:00, un echipaj de poliţie al Brigăzii Rutiere din cadrul DGPMB, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza sectorului 3, a depistat în trafic un autoturism, înmatriculat în Suedia, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. Conducătorul auto a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere în vederea declanşării verificărilor procedurale, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei juridice în ceea ce priveşte regimul de înmatriculare şi circulaţie şi a vehiculului pe drumurile publice', precizează sursa citată.
Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a regimului de circulaţie internaţională pe teritoriul statelor Uniunii Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News