Djokovic a fost întrebat dacă ar sacrifica participarea la competiții precum Wimbledon și Openul Franței din cauza poziției sale față de vaccin.
"Da, acesta este prețul pe care sunt dispus să îl plătesc", a spus el.
Câștigător a 20 de Grand Slam-uri, Djokovic a fost expulzat din Australia, luna trecută, după ce guvernul i-a anulat viza, în urma unei dispute legate de statutul său privind vaccinarea.
Djokovic, care este numărul unu mondial în tenisul masculin, a declarat că a obținut o scutire medicală pentru a intra în țară pentru a juca la Australian Open, deoarece se recuperase recent după Covid-19.
Cu toate acestea, ministrul imigrației din țară, Alex Hawke, a anulat personal viza jucătorului de 34 de ani, pe motiv că prezența sa ar putea incita la „tulburări civile" și încuraja sentimentele anti-vaccin.
„Nu am fost niciodată împotriva vaccinării", a declarat el pentru BBC, confirmând că a fost vaccinat în copilărie, „dar am susținut întotdeauna libertatea de a alege ce îți bagi în corp".
Într-un interviu amplu, primul său interviu de când a fost reținut la Melbourne, în ianuarie, Djokovic a abordat speculațiile privind momentul în care a fost depistat pozitiv la Covid în decembrie și a discutat despre propria sa atitudine față de vaccin.
Djokovic a declarat că speră ca cerințele de vaccinare în anumite turnee să se schimbe, adăugând că speră că „poate juca încă mulți ani".
Dar el a confirmat, de asemenea, că este dispus să renunțe la șansa de a deveni, statistic, cel mai mare jucător de tenis din toate timpurile, deoarece are această convingere.
Întrebat de ce, el a răspuns: „Pentru că principiile de luare a deciziilor în privința corpului meu sunt mai importante decât orice titlu sau orice altceva. Încerc să fiu în ton cu corpul meu cât mai mult posibil".
Djokovic a declarat că a fost „întotdeauna un mare adept al bunăstării, al sănătății, al nutriției" și că decizia sa a fost parțial influențată de impactul pozitiv pe care factori precum schimbarea dietei și a tiparelor sale de somn, l-au avut asupra abilităților sale ca sportiv.
El a declarat că „își păstrează mintea deschisă" în ceea ce privește posibilitatea de a fi vaccinat în viitor, „deoarece încercăm cu toții să găsim, în mod colectiv, cea mai bună soluție posibilă pentru a pune capăt pandemiei".
„Nu am fost niciodată împotriva vaccinării. Înțeleg că, la nivel global, toată lumea încearcă să depună un mare efort pentru a gestiona acest virus și pentru a vedea, sperăm, un sfârșit în curând al acestui virus".
Djokovic este, din orice punct de vedere, un individ remarcabil, scriu cei de la BBC. Crescut în mijlocul a două războaie în fosta Iugoslavie, de părinți care au vândut aurul familiei și au negociat cu cămătari pentru a-i finanța ambițiile, el vorbește fluent șase limbi străine, este probabil cel mai mare jucător care a pus vreodată mâna pe o rachetă; și - cel mai relevant - un libertarian profund angajat care crede cu tărie în autonomia individuală.
În mod clar, s-a gândit profund la conflictul dintre autonomia individuală și binele colectiv - și consideră că, în calitate de sportiv de elită, corpul său este treaba lui - în ambele sensuri ale cuvântului. Spune că are o minte deschisă, dar, așa cum stau acum lucrurile, nu va primi vaccinul.
BBC pune însă o întrebare legitimă. Conform jurnaliștilor britanici, au fost administrate peste 10 miliarde de doze de vaccinuri Covid și aproximativ șase din zece persoane la nivel global au primit cel puțin unul.
Există, așadar, o multitudine de informații. Ca toate medicamentele, vaccinurile Covid au potențiale efecte secundare, dar profilul lor de siguranță este excelent. Acestea au salvat nenumărate vieți, au prevenit boli grave și pot, de asemenea, oferi protecție de lungă durată împotriva Covid-19.
Aceste vaccinuri au fost dezvoltate în timp record, dar o mare parte din dezvoltarea vaccinurilor se face de obicei în condiții de întârzieri de finanțare. Oamenii de știință implicați în testele cu vaccinul Covid, precum și autoritățile de reglementare care le-au aprobat, spun că nu s-a făcut rabat de la siguranță.
Unele efecte secundare rare au apărut doar după ce vaccinurile au început să fie administrate la milioane de oameni, motiv pentru care autoritățile de reglementare continuă să le monitorizeze siguranța, săptămână de săptămână, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News