Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi PROTESTE în Belarus: Forţele de ordine au utilizat tunuri de apă
WhatsApp
Poliţia din Belarus a anunţat că a efectuat arestări şi a folosit un tun cu apă, duminică, împotriva a zeci de mii de manifestanţi care au protestat din nou la Minsk pentru a denunţa realegerea frauduloasă a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, relatează AFP, citată de Agerpres.
Sursa foto: Twitter / nn.by

La mişcarea de protest fără precedent, declanşată de suspiciuni de fraudă masivă în alegerile prezidenţiale din 9 august, participă zeci de mii de persoane în fiecare duminică, în pofida represiunii autorităţilor.

Duminică după-amiază, peste 100.000 de persoane, potrivit agenţiei de presă Interfax, au participat la Minsk la un marş dedicat de această dată ''deţinuţilor politici''.

Presa online belarusă independentă Tut.by a anunţat zeci de mii de persoane şi a difuzat imagini cu coloane impresionante de protestatari care purtau pancarte cu culorile opoziţiei alb-roşu-alb.

Ca în fiecare duminică, autorităţile belaruse au desfăşurat în număr mare forţe de intervenţie şi vehicule blindate. De asemenea, autorităţile limitează accesul la internetul mobil şi reduc funcţionarea transportului în comun pentru a împiedica mobilizarea manifestanţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel