Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi detalii din dosarul fraților Tate: Fosta poliţistă ar fi accesat baza de date a MAI în timpul anchetei
WhatsApp
Apa noi detalii incredibile din dosarul fraţilor Andrew și Tristan Tate. Procurorii au găsit indicii că fosta poliţistă ar fi intrat în baza de date MAI și ar fi făcut propria anchetă după primele percheziţii din aprilie anul trecut.
Luana Radu și Georgiana Naghel, "Îngerii lui Tate". Fetele au fost arestate în dosarul fraților milionari

Luana Radu, fosta poliţistă implicată în dosarul fraţilor Tate este suspectată că, după percheziţiile din aprilie anul trecut, ar fi accesat bazele de date ale Ministerului de Interne pentru a-i cerceta chiar pe cei care făcuseră percheziţii la solicitarea Ambasadei SUA.

Astfel, potrivit unor informații obținute de Antena 3 CNN, fosta poliţistă şi-ar verificat foştii colegi din poliţie în bazele de date ale Ministerului de Interne.

Înainte de contestaţiea măsurii de arest preventiv, a apărut o nouă ipoteză şoc: inculpaţii plănuiau să fugă în Dubai.

Cum plănuia Andrew Tate să fugă în Dubai

 

Curtea de Apel Bucureşti a decis, luni, ca fraţii Andrew şi Tristan Tate să rămână în arest preventiv pentru încă 30 de zile, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Înainte de decizia judecătorului, anchetatorii au stabilit că Andrew Tate ar fi vrut să scape din România cu o cursă de linie.

Iată stenogramele, publicate de Antena 3 CNN:

Ana: Da, Andrew.

Andrew Tate: Hei, ce faci?

Ana: Aştept să printez ceva din dosar pentru celălalt avocat.

Andrew Tate: Bine, am nevoie ca tu să...LUKE este online?

Ana: Voi verifica, dar da, îl voi suna.

Andrew Tate: Perfect! De asemenea am nevoie să faci ceva pentru mine, lasă-mă să găsesc bucata de hârtie.

Ana: Da.

Andrew Tate: Am nevoie să contactezi numărul acesta, acesta este un doctor de la Spitalul..., vineri ar trebui să mă duc pentru o consultaţie la plămâni. Am nevoie să vorbeşti cu ei, să le spui că eşti asistentul meu personal, află câţi bani le datorăm, tot.

Ana: Ok.

Andrew Tate: Vezi dacă au nevoie de orice informaţie, dar de asemenea să faci să fie clar că dacă câştigăm miercuri voi merge direct în Dubai şi nu voi putea ajunge vineri, şi dacă le datorez ceva bani voi plăti ca un depozit sau ceva de genul. Vreau să păstrez programarea dar dacă câştig miercuri nu vom merge, să le explici asta.

Stenograma a apărut în spaţiul public cu câteva zile înainte de judecarea contestaţiei la prelungirea arestului preventiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel