Actualizare! Potrivit postului Digi24, pe lista persoanelor care urmează să fie evacuate din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah nu figurează cetățeni români. Lista conține 545 de nume.
În enclavă sunt 350 de cetățeni români, din care 260 au solicitat să fie evacuați. Momentan, nu se știe pe ce criterii au fost aleși cei care vor fi evacuați.
Știre inițială
Conform informaţiilor din teren disponibile până la această oră, pentru început, va fi permis tranzitul frontierei pentru funcţionarii organizaţiilor internaţionale, cazurile medicale şi cetăţenii din statele cu comunităţi reduse în Fâşia Gaza, a precizat MAE printr-un comunicat de presă.
Potrivit comunciatului, MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo şi Tel Aviv, rămâne în strânsă legătură cu autorităţile israeliene şi egiptene pentru evacuarea cetăţenilor români şi a familiilor acestora.
Autorităţile egiptene şi cele israeliene au dat asigurări că punctul de frontieră va continua să fie deschis pentru evacuări şi în următoarele zile, se menţionează în comunicat.
"Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, activată încă de la debutul crizei şi care acţionează în regim de permanenţă, 24/7, menţine coordonarea cu alte state şi organizaţii internaţionale care întreprind demersuri similare pentru proprii cetăţeni/funcţionari. De asemenea, a fost trimisă, în regim de urgenţă, o a doua echipă consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE, în vederea consolidării capacităţii de sprijin consular", se arată în comunicatul citat de Agerpres.
Totodată, MAE informează că, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, este implicat activ în dialogul cu autorităţile şi este pregătit să asigure condiţiile necesare pentru evacuarea cât mai rapidă a cetăţenilor români din Fâşia Gaza care au solicitat acest lucru pe lângă Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah.
Qatar a mediat un acord între Egipt, Israel și Hamas, în coordonare cu SUA, care va permite evacuări limitate din Gaza asediată, a declarat miercuri pentru Reuters o sursă informată despre acord.
Acordul va permite deținătorilor de pașapoarte străine și unor persoane grav rănite să plece prin punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Egipt și Gaza, deși nu există un termen pentru cât timp va rămâne deschis pentru evacuare, a adăugat sursa.
Acordul nu este legat de alte chestiuni aflate în curs de negociere, cum ar fi ostaticii deținuți de Hamas, gruparea islamistă palestiniană care guvernează Gaza, sau pauzele menite să atenueze criza umanitară din enclava care suferă de penurie de alimente, apă, combustibil și medicamente, a precizat sursa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News