Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mitul salariilor din București prinde tot mai mult în străinătate. De frica închisorii, un șofer român a deconspirat africanii pe care-i avea în mașină 
WhatsApp
Mitul câștigurilor foarte bune în București capătă amploare în zonele sărace ale lumii. Astfel, tot mai mulți cetățeni din aceste țări își doresc să ajungă în România, o țară unde concurența între imigranți nu este atât de mare ca în vestul Europei. Un caz recent, cu doi egipteni care voiau să treacă ilegal în România pentru a se angaja la București a fost relatat de Poliția de Frontieră. 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontirei Albița efectuează cercetări în privința a doi cetățeni egipteni care au intenţionat să treacă ilegal frontiera de stat a României, prin eludarea controlului de frontieră, cu intenţia de a ajunge în Bucureşti, pentru a-şi căuta un loc de muncă.

În data de 30 mai 2023, în jurul orei 00.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în punctul de efectuare a controlului coordonat al autorităților Poliției de Frontieră de pe sensul de intrare România, persoane fizice, s-a prezentat un cetățean român, care a semnalat faptul că în autoturismul propriu, aflat la o distanță de aproximativ 500 metri anterior liniei de control, se află doi cetățeni de sex masculin, străini, nevorbitori de limba română, pe care i-a luat la ocazie din Chișinău, către România, care n-au documente de călătorie asupra lor și care refuză să coboare din mașină.

În baza protocoalelor de cooperare comune, polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Albița s-au deplasat la autoturismul indicat, le-au cerut bărbaților să se legitimeze și pentru că aceștia nu aveau documente de identitate asupra lor, i-au condus pe cei doi bărbați la sediul Poliției de Frontieră Albița, în vederea stabilirii identităţii,continuării cercetărilor și clarificării situației.

Cei doi egipteni voiau să-și găsească un loc de muncă la București

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi bărbați sunt de origine egipteană, în vârstă de 24, respectiv 27 de ani și că intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României, prin eludarea controlului de frontieră și să ajungă în Bucureşti, unde să-şi găsească un loc de muncă.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

În baza Acordului de Readmisie, bărbații au fost preluați de către autorităţile de frontieră din Republica Moldova în vederea continuării cercetărilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel