Tribunalul Bucureşti a respins, astăzi, cererea DNA privind arestul preventiv. Mircea Beuran este acuzat de procurori de luare de mită.
Mircea Beuran a fost reținut de procurorii anticorupție, joi seara, pentru că a primit mită pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila" București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală.
Conform unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Beuran a fost reținut pentru că ar fi luat mită în perioada în care era președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila" București.
„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila" București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor", conform comunicatului de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News