Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Minorii nu vor mai avea voie să cumpere energizante. Legea a trecut de Senat 
WhatsApp
Băuturile energizante nu vor mai fi comercializate minorilor. Un întreg pachet legislativ care vizează aceste băuturi a trecut de Senat. 
Consumul de băuturi energizante poate duce la căderea părului la bărbați, conform unui nou studiu / Foto: Unsplash

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect care vizează stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin interzicerea comercializării acestora sau a derivatelor lor către minori, prin desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a consumatorilor cu privire la efectele nocive ale acestui tip de consum asupra sănătăţii.

La comisia de specialitate au fost admise mai multe amendamente în acest sens.

"Se interzice comercializarea şi publicitatea, inclusiv în mediul online, a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora, precum şi din proximitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar pe strada de acces al elevilor în aceste unităţi (pe o rază de 1.000 de metri). Se interzice comercializarea produselor de acest gen în a căror componenţă ingredientele menţionate depăşesc limita maximă admisă conform legislaţiei în vigoare. Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin structurile de specialitate, elaborează şi implementează programe de control oficial privind producerea, distribuirea şi/sau importul de băuturi energizante şi derivate ale acestora, în conformitate cu domeniile de competenţă", potrivit unor propuneri însuşite la comisiile juridică şi pentru sănătate, iniţiate de PSD, PNL şi UDMR.

Legea energizantelor. Amenzi pentru cine nu respectă legea



În cazul nerespectării acestor prevederi, agenţii economici riscă amenzi cuprinse între 25.000 şi 50.000 de lei, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revenind personalul împuternicit din cadrul Ministerului Sănătăţii, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, conform competenţelor legale.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), citat de iniţiatorului proiectului, senatori PNL, susţinuţi de USR, fenomenul consumului de băuturi energizante a luat amploare, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor. Astfel, într-un studiu EFSA care datează încă din anul 2013 se arată că 30% dintre adulţi, 68% dintre adolescenţi şi deja 18% dintre copii cu vârsta sub 10 ani consumă diverse tipuri de băuturi energizante. Mai mult decât atât, comercianţii de băuturi cu efecte nocive asupra stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor au pus pe piaţă diferite produse derivate care conţin atât concentraţii de alcool, cât şi de cafeină, taurină, carnitină, fără ca aceste substanţe să fie evidenţiate expres pe etichetele produselor şi fără să fie menţionate efectele devastatoare asupra sistemului nervos central sau muscular.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel