Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Rafila, despre certificatul verde: Vom avea nevoie de el în valul cinci
WhatsApp
Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătății, vine cu o nouă propunere pe masa Parlamentului și precizează că este foarte probabil ca în valul cinci să avem nevoie de certificat verde.   

”Cel mai probabil, vom avea nevoie de certificatul verde în valul cinci. Iar valul cinci ar putea să fie înregistrat în România la jumătatea lunii ianuarie”, a declarat Rafila, la Digi24.

Potrivit celor furnizate de noul ministru al Sănătății, certificatul verde, așa cum e definit internațional, a fost adoptat pentru libera circulație în interiorul UE, în baza interesului de a proteja sănătatea publică de riscurile de transmitere a bolii. Rafila precizează că își dorește ca certificatul verde să nu fie transformat într-o măsură coercitivă sau care să stimuleze vaccinare.

”Abordarea trebuie sa fie diferită în funcție de certificatul verde. Am propus ca acesta să fie introdus când ne confruntăm cu o creștere susținută timp de trei săptămâni, oprim creșterea agresivă și ajungem la o incidență mică, iar atunci ne putem reveni și reintrăm în viața normală”, a mai spus Rafila.

 

Valul cinci, la jumătatea lunii ianuarie

 

Valul cinci ar putea fi înregistrat în România la jumătatea lunii ianuarie. Rafila precizează că acesta va fi determinat de mobilitatea din perioada sărbătorilor de iarnă. 

”Două săptămâni reprezintă perioada maximă de incubație a bolii, după sărbătorile de iarnă. Sfătuiesc oamenii care pleacă la rude, la familii sau bunicii de prin sate izolate să încerce să îi convingă în această perioadă să se vaccineze, astfel vom putea evita cazuri severe în noul val. În plus, vor putea petrece sărbătorile mai în siguranță”, a completat medicul.

Totodată, Rafila insistă că una dintre măsurile de pregătire pentru valul cinci este creșterea accesibilității la testare, dar și a dorinței oamenilor de a se testa și a recunoaște că sunt infectați.

 

Rafila  își dorește un nou sistem public de sănătate

 

”Numărul de teste depinde de situația epidemiologică traversată, am făcut chiar și 70.000 de teste. Avem, în prezent, circa 6.000 de asistenți comunitari care s-ar putea duce să preleveze probe din comunități, acestea fiind aduse, ulterior, la cabinetul medicului de familie”, a mai precizat ministrul. Bineînțeles, a adăugat că își dorește o ierarhizare mai clară a internărilor în spitale, iar pacienții cu forme ușoare să se trateze la domiciliu.

Rafila precizează că își dorește un nou sistem public de sănătate, în care DSP-urile să se afle în coordonarea INSP-ului, iar procedurile să fie mult mai lineare și transparente.

 

Rafila despre „Omicron“

 

„Această secvențiere care a dus la identificare, izolare a fost făcută pe data de 24, acum două zile, și tulpina respectivă a provenit de la un pacient din Africa de Sud, de la care s-a luat o probă în data de 9 noiembrie. E proaspătă, două săptămâni. Se pare că sunt 100 de cazuri în regiunea respectivă, dar probabil că sunt speculații foarte multe. Sunt state care au luat măsura să interzică zborurile din Sudul Africii și intrarea în carantină a celor care au familii în această zonă. Din cauza asta, probabil că și noi o să recomandăm cel puțin românilor, turiștilor români să nu meargă în Africa de Sud, Botswana, chiar acolo unde apar aceste cazuri. Mi se pare că sunt 2 – 3 cazuri în Israel, chiar au fost identificate la persoane care au călătorit în această perioadă acolo. (...) Va ajunge și în România, sigur”, a spus Alexandru Rafila, la Digi 24.

Datele existente arată că tulpina africană ar fi de 4 ori mai transmisibilă decât tulpina Delta, care și ea e mai transmisibilă de 3 ori decât tulpina clasică.

Întrebat dacă vaccinul este eficient împotriva tulpinii africane, Alexandru Rafila a spus că nu sunt date științifice în legătură cu acest subiect.

„se pare că această mutație multiplă la nivelul proteinei spike, proteina celebră despre care toată lumea vorbește, ar putea să facă ineficient vaccinul. De fapt, nu vaccinul, ci anticorpii obținuți în urma vaccinării nu ar mai fi eficienți. (...) În acest moment nu avem informații științifice. Abia s-a secvențiat și nu putem, cât timp nu există un studiu care să fie bine realizat și fundamentat. Sunt doar speculații”, a mai spus ministrul Sănătății.

Noua variantă a virusului SARS-CoV-2 a fost descoperită la o persoană din Belgia. Este vorba despre un pacient care recent a călătorit în străinătate, au anunțat autoritățile belgiene. Varianta virusului provoacă îngrijorare deoarece poate fi chiar mai contagioasă decât varianta Delta, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel