Conform informațiilor transmise de către ministrul de Externe al României, Luminița Odobescu, inițial, două grupuri de cetățeni români au fost identificate ca fiind în situații dificile în Dubai.
„În contextul inundațiilor masive care au afectat Dubaiul, atât ambasada noastră de la Abu Dhabi, cât și consulatul general al României au fost în contact cu cetățenii români care s-au aflat în situații dificile. Inițial a fost vorba de două grupuri de cetățeni români, iar un grup a fost deja adus în țară.
Cel de-al doilea grup de cetățeni români se află în continuare în Dubai, dar sunt în legătură cu colegii mei, cât și cu compania aeriană și sperăm în curând că zborurile vor fi reluate și vor fi repartizați să se întoarcă acasă. ”, spune Luminița Odobescu.
De asemenea, a avut nevoie de ajutor și un al treilea grup de români, format din 20 de copii și doi profesori, care participau la un festival de muzică în Dubai. În urma inundațiilor, aceștia s-au confruntat cu lipsa locurilor de cazare la hotel și au fost nevoiți să solicite sprijinul Consulatului General al României.
„Aseară am fost sesizați despre situația unui grup de 20 de copii, plus doi profesori, aflați într-o situație mai delicată, ca să spun așa, pentru că nu au mai găsit locuri de cazare la hotel și evident cu sprijinul Consulatului General al României au fost aduși în Abu Dhabi. Se află în hotel și cu sprijinul domnului prim-ministru vor fi preluați mâine cu aeronava care se va întoarce la București.
Copiii sunt din Sibiu și erau la Dubai în cadrul unui festival de muzică. Sunt copiii de diverse vârste și sunt bine, sănătoși și se vor întoarce mâine în țară și îi vom ajuta să ajungă fiecare la el acasă.
A fost foarte dificil de ajuns la ei. Colegii mei de la Consulat au încercat de câteva ori să ajungă la aeroport, dar nu au putut din cauza apei, care era aproape de doi metri și au fost nevoiți să se întoarcă. Dar au luat legătura atât cu compania de turism, cât și cu aeroportul. Au fost dependenți de condiția meteo, iar colegii mei nu au putut să ajungă la aeroport.”, a transmis ministrul de Externe al României, Luminița Odobescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News