Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, implicat în acțiunea 'Let's do it Romania!'
WhatsApp
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni se implică într-o amplă acțiune de ecologizare.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a semnat, luni, un protocol de colaborare cu Asociaţia Viitorul în Zori, organizator al proiectului "Let's do it Romania!", cea mai mare mişcare socială din ţară dedicată ecologizării mediului înconjurător.

Cu prilejul acestui protocol, pe data de 15 septembrie, de Ziua Naţională de Curăţenie, reprezentanţii MRP vor participa la o amplă acţiune de ecologizare în Bucureşti.

"Munca echipei de la 'Let's do it Romania!' este impresionantă nu doar prin prisma rezultatelor lor, peste 1.400.000 de voluntari implicaţi în 7 ani de activitate, ci şi datorită modului în care sprijină dezvoltarea educaţiei civice în România. Ne face o deosebită plăcere să ne alăturăm acestei iniţiative şi îi îndemn pe românii din ţară şi pe cei de peste hotare să sprijine activităţile dedicate colectării de deşeuri, trierii selective şi reciclării", a subliniat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, citată în comunicat.

Deşeurile nu ţin cont de graniţe

De asemenea, Andrei Coşuleanu, reprezentant "Let's do it Romania!", a vorbit despre importanţa acestei mişcări.

"Ne bucurăm că această ediţie a Zilei de Curăţenie, care se desfăşoară în context internaţional, 150 de ţări unindu-se pentru a curăţa planeta de deşeuri în aceeaşi zi, pe 15 septembrie 2018, se bucură de sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Deşeurile nu ţin cont de graniţe, de aceea invităm toate comunităţile de români stabilite în afara graniţelor ţării să se alăture celei mai ambiţioase mişcări civice globale, care va contribui la formarea masei critice de cetăţeni responsabili faţă de mediul înconjurător", a declarat Coşuleanu.

În acest context, MRP invită românii de pretutindeni să ia parte la proiectele organizate de "Let's do it Romania!" şi să descarce gratuit aplicaţiile "World Cleanup" şi "TrashOut". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel