Un militar a amurit, vineri dimineață, într-un poligon din județul Galați.
El participa la un exercițiu de rutină, potrivit unor surse locale.
Procurorii au fost înștiințați pentru a cerceta împrejurările în care s-a produs accidentul.
„Sunt alături de familia militarului care și-a pierdut viața la Smârdan, pe timpul activității de instruire cu tancurile. Din păcate, o activitate de instruire de rutină s-a transformat într-o tragedie. Un om tânăr, de 35 de ani, și-a pierdut viața la datorie. Transmit condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
„O veste tristă din Poligonul Smârdan din Galați. Plutonierul Sebastian Șerban din Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galați a decedat astăzi pe timpul activităților de instruire în cadrul unui exercițiu de conducere a tancului, fără trageri de luptă, în Poligonul Smârdan din județul Galați.
Militarul coordona manevrele de deplasare ale unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului.
Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la fața locului. Din păcate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viața.
În acest moment, Poliția Judiciară Galați efectuează cercetări la fața locului, a fost înștiințat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, iar la nivelul unității a fost numită o comisie condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului.
Militarul avea 35 ani, era angajat al MApN din anul 2008 și era căsătorit.
Conducerea MApN își exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment și este alături de familia îndoliată”, transmit reprezentanții MApN pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News