Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mihaela Albu, medicul care a lăsat Germania pentru România
WhatsApp
Mihaela Albu este unul dintre medicii de valoare ai României, care deși a avut ocazia de a fi în prima linie în Germania, a ales să revină în România.

Mihaela Albu, originară din Bihor, s-a întors în România în 2016. De mică își dorea să devină medic, iar decesul rapid bunicilor ei, răpuși de un diagnostic foarte grav, a influențat-o și mai mult pe Mihaela să urmeze această cale. A urmat studiile în medicină la Cluj-Napoca, iar doi ani de rezidențiat i-a făcut în Germania, la Spitalul „Rotes Kreuz" Kassel, îndrumată de Ernst Noah, președinte al Asocieției Chirurgilor Esteticieni din Germania la acea vreme. Chiar dacă a fost fascinată încă din copilărie de Germania, a ales să se întoarcă în România. Deși câștigurile financiare erau foarte bune acolo, Mihaela nu se simțea co totul împlinită, știind că este departe de casă.

Acum, Mihaela Albu este acasă. În vârstă de 35 de ani, este singurul medic specializat în chirurgie plastică și micro-chirurgie reparatorie de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Anual, face în jur de 500 de operații, iar cea mai dificilă a fost o operație realizată pe un pacient venit tocmai din Sibiu. Mihaela Albu a fost unul dintre puținii medici care a ales să-l opereze pe sibian, fără a fi nevoie să-i amputeze piciorul. Diagnosticul era o infecție osoasă veche, cronică, iar intervenția a decurs foarte bine, piciorul pacientului fiind salvat.

 

Serviciile medicale din Bistrița, la înălțime

 

Medicul ia parte la congrese internaționale în mod periodic, pentru a fi la curent cu noutățile din medicină. În plus, consideră că serviciile în materie de chirurgie plastică de la Spitalul Județean Bistrița ser ridică la nivelul celor din Cluj și Târgu Mureș.

„În Bistriţa se fac aceleaşi operaţii ca şi în centrele universitare, cel puţin din punctul meu de vedere. Nu sunt cazuri pe chirurgie pastică care să nu poată fi rezolvate la Bistriţa şi să meargă în altă parte. Cam asta mi-am dorit. Când am venit în Bistriţa mi-am dorit să pot să fac aceeaşi performanţă cum se face în Cluj şi Târgu Mureş, pentru că fac asta cu pasiune şi dacă mi-ar fi redus activitatea acest oraş cred că nu mi-aş fi dorit să rămân", a declarat medicul Mihaela Albu pentru Adevărul.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel