Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Microbuz, în care se aflau șapte persoane, oprit la intrarea în România. Călătoria, întreruptă de polițiștii români
WhatsApp
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, au depistat un cetățean albanez, care a încercat să intre ilegal în România, folosind documente de călătorie care aparțin altei persoane.
Microbuz, în care se aflau șapte persoane, oprit la intrarea în România. Călătoria, oprită de polițiștii români

În cursul acestei dimineți, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat - I.T.P.F. Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în România, un cetățean albanez, conducând un microbuz în care se aflau alte șase persoane, având de asemenea cetățenie albaneză.

În urma verificărilor preliminare efectuate, oamenii legii au avut suspiciuni cu privire la documentele prezentate de către unul dintre pasageri, motiv pentru care au procedat la efectuarea de verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat faptul că persoana în cauză a prezentat la control un document de călătorie care aparține altei persoane.

În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a prezentat inițial un pașaport care aparținea fratelui său, ulterior acesta declinându-și identitatea reală. Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, acesta împreună cu șoferul microbuzului și cei cinci pasageri au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel