După 19 ani în care a evoluat doar pentru Barca, Messi a anunţat clubul că pleacă. El doreşte să activeze clauza din contract care îi permite să plece gratis. În mod normal, aceasta a expirat pe 10 iunie, însă contextul dat de pandemie face ca aceasta să poată fi activată mai târziu.
Messi speră ca Barcelona să nu îi pună beţe în roate, însă cei de la Barcelona sunt determinaţi să nu-i dea drumul fără a fi activată clauza de reziliere de 700 de milioane de euro.
Manchester City, Paris Saint-Germain şi Inter Milano sunt cele 3 echipe aflate în cursa pentru semnătura lui Messi.
Fostul căpitan al Barcelonei, Carles Puyol, a fost primul care a reacţionat după anunţul plecării lui Messi. „Respect şi admiraţie, Leo. Ai parte de tot sprijinul meu, prietene" a scris Puyol pe Twitter, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News