Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mesaj oficial pentru aderarea totală a României la Schengen. Impasul Austria a fost depășit: "Imagrația ilegală, eliminată"
WhatsApp
Aderarea României și cu granițele terestre la spațiul Schengen pare că se va întâmpla. Mesajul este unul oficial, care vine de la ministrul de Externe al României și nu de la candidați aflați în campanie electorală, așa cum s-a întâmplat până acum. 
Fotografie creată de Matthew Turner, de la Pexels

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a oferit o privire detaliată asupra evoluției discuțiilor privind aderarea completă a României la Spațiul Schengen.

Șefa diplomației române a subliniat că procesul de aderare presupune parcurgerea unor etape instituționale obligatorii, iar România își continuă eforturile pentru a îndeplini toate cerințele impuse.

„O decizie oficială privind aderarea finală, completă la Spațiul Schengen trebuie să treacă printr-o serie de pași instituționali obligatorii. Suntem optimiști, dar lucrăm în continuare în această direcție și pot să spun că perspectivele sunt pozitive și datorită pregătirii României, nu numai în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de aderare, lucru care este cunoscut deja, dar și prin ceea ce am făcut în materie de protecție a frontierelor externe ale Uniunii Europene, dialogului permanent și constant pe care l-am avut cu celelalte state și contribuției noastre la asigurarea securității frontierelor externe”, a declarat ministrul.

Odobescu a vorbit și despre eforturile României în reducerea migrației ilegale, un aspect esențial pentru a convinge Austria de capacitatea țării de a gestiona fluxurile de migranți și de a proteja granițele externe ale Uniunii Europene.

Pe 22 noiembrie, o întâlnire crucială

 

„Rezultatele ultimelor luni în reducerea considerabilă și în anumite cazuri chiar eliminarea migrației ilegale din regiunea noastră se datorează și eforturilor considerabile ale României, alături de partenerii externi”, a mai spus ministrul.

Ministrul a informat că omologul său de la Interne va discuta detalii legate de dosarul Schengen în cadrul unei reuniuni programate pe 22 noiembrie la Budapesta.

Această întâlnire ar putea oferi clarificări importante în privința calendarului aderării și a pașilor tehnici necesari pentru finalizarea procesului. „Este încurajator faptul că noul comisar european pentru migrație și-a pus ca obiectiv în mandatul său finalizarea acestui proces”, a adăugat Odobescu.

Fără vize pentru SUA

 

Pe lângă aderarea la Schengen, șefa diplomației române a abordat și subiectul includerii României în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Ea a spus că au fost făcute progrese semnificative în acest sens. Ea a menționat că luna noiembrie va aduce o misiune de evaluare din partea autorităților americane, care va reprezenta un pas crucial în cadrul procedurilor de integrare în program.

„Suntem optimiști, semnalele sunt unele pozitive, dar mai e o serie de etape procedurale.  Luna aceasta vom avea o misiune de evaluare din partea autorităților americane, după care există o serie de proceduri interne între Departamentul de Stat, Departamentul de Securitate Internă și Congresul american, care sperăm să fie finalizate într-un timp pe care noi îl apreciem rezonabil, astfel încât anul viitor cetățenii români să se bucure de aderarea pe deplin a României la Visa Waiver”, a explicat Odobescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel