"În urma accidentului rutier, întâmplat în dimineaţa acestei zilei pe ruta Slobozia-Urziceni, trăim cu durerea pierderii celor opt colegi şi cu speranţa de recuperare şi însănătoşire a celorlalţi şapte aflaţi în spital. Vă informăm că astăzi, 5 octombrie 2019, magazinele Aerogării, Sisesti 1 şi Sisesti 2 vor fi închise pentru a fi alături de colegii afectaţi de această tragică situaţie şi vom păstra trei zile de doliu în toată compania Mega Image. În acest moment, facem toate demersurile pentru a sprijini familiile îndurerate şi ne rugăm ca Dumnezeu să-i odihnească pe cei care şi-au pierdut viaţa şi să îi protejeze pe cei care au mai primit o şansă", scriu reprezentanţii retailerului pe pagina de Facebook a companiei.
Accidentul de circulaţie s-a produs în zona localităţii Sfântu Gheorghe, comuna Balaciu, între un tir şi un microbuz de transport pasageri şi a fost provocat de faptul că şoferul tirului a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu microbuzul de călători, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, subinspectorul Ludmila-Marina Dascălu.
La faţa locului au acţionat de urgenţă peste 40 de pompieri, paramedici SMURD şi personal medical al Serviciului de Ambulanţă cu 19 autospeciale de intervenţie şi ambulanţe.
Accidentul s-a produs în jurul orei 5,00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News