Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medic român despre laudele aduse pompierilor trimiși în Grecia: „Românii nu au respect pentru români, decât dacă ne reprezintă în fața străinilor“
WhatsApp
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu vede cu ochi sceptici festivalul de promovare al laudelor aduse pmierilor români trimiși n Greci să lupte cu flăcările. În opinia sa, totul este „ o lovitură de imagine“

„Românii nu știu să aibă respect pentru români, decât dacă ne reprezintă în fața străinilor“, crede medicul psihiatru Gabriel Diaconu, văzând cum știrile privind laudele aduse de către eleni pompierilor români sunt intens promovate și că astfel de tehnici de luptă cu focul, afișate pe teritoriul elen, se opresc la granițele țării.

Vezi și: Presa din Grecia, despre pompierii români: Intervin ca niște extratereștri

„Toată lumea laudă pompierii români plecați în misiune în Grecia. Care mai de care mai entuziast, dacă politician și mai bine, mai adaugă o poză cu eroii noștri la datorie. Replica ziariștilor greci, impresionați de profesionalismul echipajelor noastre, e redistribuită copios pe rețelele sociale.

Ce să mai, e o fiesta de naționalism. Nu s-ar putea la Periș. N-ai să vezi la Medgidia. Dacă e în interiorul granițelor, aceiași intră brusc în alt film.

Auzi, da cât v-au costat auto-specialele ălea? Da bani de drone de unde ați avut, domne, nu s-a mai văzut incendiu stins și cu găleata, numai live-uri aveți în cap. (...) Hai zău, cred și eu că trimit mașinile ălea bune, oricum le țineau degeaba în hangar. E o lovitură de imagine, pute de la o poștă.

Pe cât de erect patriotismul nostru de fanfară, pe-atât de blenoragică atitudinea față de uniformă în rest. E o cronică, purulentă revărsare de păreri ale unora care nici gunoiul nu se chinuie să și-l ridice, dar ți-l vor arunca stil boltă la primul gest de normalitate.

Românii nu știu să aibă respect pentru români decât dacă ne reprezintă în fața străinilor. Atunci da, musai să arătăm că avem de toate. Ce să mai, dau și lacrimi de bucurie, bombează piepturi, mai curge un muc, e un efluviu, o emulație, un moment.

De aia - printre altele - suntem noi șui, ca popor. Că în restul timpului suntem clică și ocară, dar odată dacă zice altcineva bun despre un român brusc ai văzut, fratele meu, cum sunt ai noștri? Succesul are mulți părinți, înfrângerea-i copil bastard“, scrie medicul român  Gabriel Diaconu pe pagina sa de Facebook.

Vezi și: Gestul unui pompier grec i-a emoționat până la lacrimi pe colegii români: "Ne-ați câștigat inimile / Tu ai copii?"

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel