Profesorul Marius Balo anunță că a început, pe 1 iunie, pentru a treia oară în șapte luni. greva foamei pentru a atrage atenția asupra situației Alinei Irina Apostol, românca întemnițată în China comunistă din 2017. Acest nou demers vine după ce ultimele încercări de a obține transferul ei în România au fost în van, promisiunile primite din partea autorităților române rămânând neîmplinite.
În luna aprilie, Balo și-a suspendat greva foamei după 10 zile, în urma unui telefon de la Ministerul Justiției, în care i s-a promis că situația se va rezolva. Această promisiune s-a dovedit a fi o capcană, iar acum, la două luni distanță, Alina se află în aceeași situație critică.
Potrivit lui Balo, închis și el timp de mai mulți ani în Cina, problema pare să fie una birocratică, Ministerul Justiției așteptând un număr de cont din China pentru a transfera amenda impusă Alinei. Părinții acesteia au vândut apartamentul fetei și sunt gata să vireze banii, dar autoritățile române nu au reușit să obțină acest număr de cont. Lipsa de acțiune a celor responsabili este alarmantă, mai ales având în vedere starea deplorabilă în care se află Alina, al cărei corp este grav afectat de ani de malnutriție și suferință.
"Ministerul Justiției așteaptă din China, în dolce far niente, un număr de cont în care părinții să vireze amenda Alinei și astfel să fie îndeplinite toate condițiile impuse de partea chineză pentru transfer. Părinții i-au vândut apartamentul fetei, au banii. Ministerul Justiției trebuie doar să facă rost de numărul de cont.
De luni de zile, nu s-a sinchisit nimeni să pună mâna pe telefon, să sune în China și în 2 minute să facă rost de acel număr de cont. Între timp Alinei, ajunsă un sac de oase după șase ani de inaniție, i-au căzut chiar și dinții din gură. Viața îi atârnă de un fir de ață", scrie profesorul într-un mesaj trimis presei.
Marius Balo, care a trecut și el prin temnițele comuniste din China, este profund marcat de suferința Alinei. Deși nu o cunoaște personal, a simțit că nu poate rămâne indiferent. „Nu pot să rămân indiferent la durerea și suferința ei. Dacă aș face acest lucru, ar însemna că nu am învățat nimic în cei opt ani de chin,” declară Balo.
Marius Balo subliniază că nu contestă decizia tribunalului chinez, care a condamnat-o pe Alina la 13 ani și jumătate de închisoare, și nu cere eliberarea ei. Tot ce dorește este transferul acesteia în România pentru a-și ispăși restul pedepsei acasă, printre cei dragi.
Fără să fie susținut de vreo organizație, asociație sau partid politic, Balo se luptă singur pentru dreptatea Alinei. „Nu reprezent în acest demers al meu niciun interes al nimănui, în afară de interesul Alinei Apostol. Sunt doar un om. Mă numesc Marius Balo. Sunt singurul om din această țară care poate simți o parte din suferința Alinei,” afirmă el.
În fața dezinteresului instituțiilor statului român, Marius Balo și-a informat hotărârea de a continua greva foamei pe Dl Prim-Ministru, pe Dl Președinte al Senatului și pe Dna Ministru al Justiției, dar până acum nu a primit niciun răspuns. Cu o determinare neclintită, el este hotărât să continue acest demers până când situația va fi rezolvată, refuzând să mai cedeze în fața promisiunilor neîmplinite.
"Sunt hotărât să continuu aceast demers până se va rezolva situația cu numărul de cont. De această dată nu mă voi mai lăsa atras în capcana promisiunilor. Am fost ieri la spital și mi-am făcut analizele de sânge, pe care le voi repeta o dată la 7 zile, atât timp cât va fi necesar. Ori trăim ori murim amândoi", spune Balo.
De această dată, Marius Balo dorește ca demersul său să fie unul al sufletelor, al rugăciunii și al jertfei, renunțând la atacurile verbale asupra oficialilor. El îndeamnă pe toată lumea să se roage pentru Alina și pentru cei care au puterea de a o aduce acasă. „Este imposibil ca Dumnezeu să nu atingă sufletele celor care sunt în măsură să o ajute să se întoarcă acasă! Vă rog să spuneți și Dvs o rugăciune pentru Alina și pentru cei în mâinile cărora stă acest lucru! Cei care nu obișnuiți să vă rugați, vă rog să îi trimiteți un gând bun!” este apelul lui Marius Balo.
Marius Balo publică și mai multe pasaje dintr-o scrisoare trimisă de Irina Alina Apostol părinților săi.
"Dragii mei părinți,
Îmi lipsiți atât de mult și în fiecare zi mă gândesc doar la ziua în care vă voi lua din nou în brațe. Mă simt complet izolată deoarece nu am vești de la nimeni.
Draga mea mamă,
Mă gândesc la tine în fiecare secundă. Te iubesc, îmi lipsești și îți promit că îți voi scrie în fiecare lună. Te rog să îl duci pe Lucky la veterinar pentru ca să primească injecția împotriva puricilor. Îmi este dor de îmbrățișarea ta și de mâncarea pe care o gătești!
Iubiții mei părinți,
Țărișoara noastră mică și frumoasă are oameni buni la suflet care pot face minuni. În fiecare zi mă gândesc că niciun rău nu este permanent și că voi vedea ziua când vă voi îmbrățișa, vă voi săruta și voi fi din nou cu voi.
Mi-ar plăcea să am o carte în engleză pe care să o citesc, dar nu am niciuna și văd că este imposibil să pot primi. Aș citi o întreagă bibliotecă dacă aș putea! Îmi amintesc că Albert Einstein spunea că Dumnezeu nu joacă zaruri. Acesta este un alt mod de a spune că totul se întâmplă cu un motiv.
Mamă,
Te rog să dai de pomană la biserică câteva pungi cu mâncare. De asemenea, te rog să îmi dai și hainele din dormitor. Sper ca în acest fel să se milostivească Dumnezeu și de noi și să ne aducă din nou împreună.
Tată drag,
Te rog să fii puternic și să te îngrijești de sănătate. PLEASE GET OUR COUNTRY TO SUPPORT YOU IN THIS SUFFERING! Simt că nu ești singur și Dumnezeu este cu tine. El va face o minune pentru noi! Te iubesc, tăticule! Dumnezeu este mare și bun! Te iubesc atât de mult!
Îmi este dor de toți cei de acasă! Îmi este dor de limba română. Aștept vești! Irina"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News