Ziua alegerilor prezidențiale din România a adus un nou incident în care a fost implicat protestatarul Marian Ceaușescu. Cunoscut pentru acțiunile sale de protest împotriva politicienilor, Ceaușescu l-a așteptat pe președintele Klaus Iohannis la Liceul Jean Monnet din București, unde șeful statului s-a prezentat ca să voteze. Momentul nu a fost unul lipsit de tensiuni.
Marian Ceaușescu a strigat la președinte deja binecunoscutele sale mesaje „Hoțule!” și „Ne-ai vândut!”, acuzații frecvente pe care le adresează liderilor politici în cadrul protestelor sale. Asta a dus la intervenția promptă a jandarmilor, care l-au ridicat și l-au dus la dubă.
Ceaușescu spune că pentru prima oară de când merge la vot, Iohannis a intrat cu mașina direct în curtea liceului. Protestatarul a mai zis că președintele ar fi procedat astfel în speranța de a nu-l întâlni.
„În 10 ani, de câte ori a venit la vot, nu a parcat mașina în curtea liceului niciodată, dar de această dată a intrat cu mașina în curte crezând că scapă de mine. Tot nu a scăpat de mine, doar după venirea Jandarmeriei!”, a scris protestatarul pe rețelele de socializare după incident.
Ceaușescu a mai relatat că în timpul intervenției jandarmilor i-ar fi fost confiscat telefonul, iar o filmare pe care o realizase în momentul respectiv ar fi fost ștearsă de un reprezentant al forțelor de ordine. Protestatarul a acuzat un comportament abuziv din partea acestora, precizând că unul dintre jandarmi ar fi refuzat să se legitimeze, așa cum prevede legea.
„Am regăsit filmarea buclucașă care l-a deranjat pe Iohannis Klaus (mutulică) ștearsă de un jandarm care mi-a luat cu forța telefonul. A refuzat să se prezinte cum prevede legea. PS. Aruncarea în dubă a durat câteva secunde”, a continuat Ceaușescu în mesajul său.
Vezi momentul:
Protestatarul Marian Ceaușescu este bine cunoscut în spațiul public pentru acțiunile sale îndreptate împotriva politicienilor pe care îi consideră responsabili pentru situația țării. Stilul său direct și confruntările publice filmate și publicate pe rețelele de socializare i-au adus notorietate, dar și numeroase controverse. Ceaușescu a devenit un personaj emblematic al protestelor din România, fiind prezent la multe evenimente unde s-a opus vocal liderilor politici.
Această confruntare cu președintele Iohannis nu este prima de acest fel. Marian Ceaușescu a abordat și alți politicieni, de la lideri guvernamentali la parlamentari, într-un mod care a atras atât susținători, cât și critici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News