Azi-noapte, după ce a fost găsită, tânăra a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, unde a mărturisit că este „complet teafără și nevătămată” și că nu i s-a întâmplat „absolut nimic rău” pe toată perioada dispariției sale. De asemenea, a ținut să mulțumească tuturor oamenilor pentru implicarea lor.
„Bună! Aș vrea să vă spun că sunt bine, m-am revăzut astăzi cu familia mea și nu mai sunt căutată de poliție. Nu mi s-a întâmplat absolut nimic rău, sunt complet teafără și nevătămată. Apreciez implicarea voastră în găsirea mea și mă bucur că există atâția oameni altruiști și plini de compasiune printre voi!”, a scris Maria pe pagina de Facebook.
Maria a fost dată dispărută de familia sa pe data de 10 mai, relatează Observator. Fata a fost văzută ultima dată de mama sa, în dimineața zilei respective, spunând că urmează să se pregătească pentru a pleca la cursuri, la facultate. Însă nu a mai ajuns la universitate. Cu doar o zi înainte, a vorbit cu o mătușă, cu care avea o relație mai apropiată, fără să-i spună dacă intenționează să plece. I-ar fi spus, totuși, unei prietene, că va fi plecată pentru o perioadă, însă nu i-a dat și alte detalii.
Potrivit sursei citate, tot în aceeași zi, fata ar fi ajuns în Bucureși, acolo unde și-ar fi vândut telefonul și laptopul și ar fi plecat apoi spre Republica Moldova. Tânăra ar fi fost recunoscută de un cetăţean din Republica Moldova care a văzut o știre legată de dispariția ei și, fără vreo ezitare, a pus mâna pe telefon și a sunat la poliție. Ieri seară, după ce au aflat că fiica lor este în viață, părinții ar fi mers în Republica Moldova pentru a o lua acasă. Fata ar suferi de de ADHD, boala deficitului de atenţie şi hiperactivităţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News