Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 3,9 milioane de euro, a fost câștigat
WhatsApp
Loteria Română anunţă, joi seară, că s-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 3,9 milioane de euro. Biletul câştigător s-a jucat la o agenţie din Giurgiu şi a costat 21,5 lei.  
Un matematician român susține că a găsit formula pentru a câștiga la loto

„La tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul la categoria I în valoare de 19.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Giurgiu, iar costul celor 3 variante simple a fost de 21,50 de lei”, a transmis, joi seară, Loteria Română. 

Sursa citată a precizat că, la tragerea Loto 6/49, s-au mai câştigat 9 premii la categoria a II-a în valoare de 15.657,03 de lei. 

„Biletele norocoase au fost jucate la agenţii din Piteşti, Constanţa, Cernavoda, Slanic Prahova, în sectoarele 1, 3, 5 şi 6 din Bucuresti şi la un terminal POS dintr-o locaţie parteneră”, a mai transmis compania.

La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul la categoria a II-a în valoare de 83.253,80 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Constanţa.

Este cel mai mare premiul câştigat la Loto 6/49 anul acesta. La 27 martie, fusese câştigat un premiu la Loto 6/49 în valoare de 14.823.497,68 lei (aproximativ 3 milioane de euro).

Anul acesta, tot în martie, s-a câştigat şi un premiu-record la Joker, de peste 6,7 milioane de euro, după ce la categoria I nu mai existase un câştigător timp de mai bine de doi ani.

Cel mai mare premiu câştigat vreodată în istoria Loteriei Române a fost la Loto 6 din 49, în anul 2013, şi a valorat la vremea respectivă peste 11 milioane de euro, potrivit Loteriei Române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel