Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie vrea să mute în România zeci de migranți tamili. În prezent sunt pe o insulă militarizată din Oceanul Indian
WhatsApp
Regatul Unit oferă migranților de pe insula Diego Garcia relocare temporară în România. 
Migranții sunt în prezent într-o insulă din Oceanul Indian

Regatul Unit a propus relocarea temporară în România a zeci de migranți tamili, aflați de ani de zile într-o tabără pe insula Diego Garcia, un teritoriu britanic din Oceanul Indian folosit și de SUA ca bază militară. După o ședere de șase luni în România, migranții ar putea fi transferați în Regatul Unit, în timp ce unora li se oferă stimulente financiare pentru a se întoarce în Sri Lanka, în ciuda temerilor de persecuție, relatează BBC.

Migranții au ajuns pe Diego Garcia în 2021, când barca lor a întâmpinat dificultăți. Statutul juridic al insulei a generat o dispută de durată, întrucât guvernul britanic susține că acceptarea migranților în Regat ar deschide o „rută de migrație pe ușa din dos”. Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, relocarea temporară a migranților vulnerabili este o soluție ce asigură „siguranța acestora” și „integritatea frontierelor teritoriale britanice”.

Oferta de relocare a fost anunțată după ce Regatul Unit a decis să cedeze suveranitatea teritoriului Mauritiusului, cu excepția bazei militare, care va rămâne pe Diego Garcia. Într-o scrisoare recentă adresată migranților, comisarul interimar al Biot, Nishi Dholakia, a confirmat că se vor face „ofertă diferite pentru persoane diferite”, asigurând migranții că au timp să analizeze opțiunile. Avocații acestora cer închiderea taberei, pe care o consideră nesigură, și o soluție de durată pentru migranți și familiile lor.

În acest moment, 56 de tamili sunt încă reținuți pe insulă, iar opt se află în Rwanda pentru îngrijiri medicale după incidente de automutilare și sinucidere. Decizia finală privind situația lor este așteptată în curând, după ce o instanță britanică a audiat cazul privind legalitatea reținerii lor. Guvernul britanic afirmă că convenția privind refugiații nu este aplicabilă în Biot, administrat de Ministerul de Externe, argumentând că este „distinct din punct de vedere constituțional” față de Regatul Unit. Cu toate acestea, administrația locală a stabilit un proces propriu de evaluare a cererilor de protecție.

Migranților - atât de pe insulă, cât și din Rwanda - ale căror cereri de protecție internațională au fost aprobate, precum și familiilor din tabără cu copii, li s-a oferit transferul într-un „centru sigur” administrat de Organizația Națiunilor Unite în România pentru o perioadă de până la șase luni.

„În aceste șase luni, Regatul Unit va continua să dezvolte o soluție durabilă pentru dumneavoastră, în conformitate cu standardele internaționale. Puteți alege să acceptați orice soluție care vă este prezentată în această perioadă. Dacă nu doriți să acceptați nicio ofertă prezentată în aceste șase luni, veți fi adus în Marea Britanie”, se arată în scrisorile administrației Biot, văzute de BBC.

Un bărbat, aflat în prezent în Rwanda, căruia i s-a oferit mutarea în România a descris-o ca fiind „o ușurare foarte mare”. Un alt migrant aflat acolo a spus că a fost „cea mai fericită zi din ultimii trei ani”.

Migranții care nu fac parte din unitățile familiale și ale căror cereri au fost respinse au primit oferte financiare de a se întoarce în Sri Lanka. Potrivit unei scrisori către migranți, pachetul de sprijin include 3.000 de lire sterline, asigurare medicală, cazare și oportunități de muncă sau educație timp de trei ani.

 

------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel