Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. Un ROMÂN a ABUZAT SEXUAL o adolescentă în toaleta unei cafenele. Fata a fost INFECTATĂ
WhatsApp
Un român, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit vinovat de judecătorii din Derby, Marea Britanie, de viol.

Potrivit derbytelegraph.co.uk, totul a avut loc într-o cafenea din Derby atunci când românul a intrat în cabina toaletelor și a găsit o adolescentă care se spăla pe mâini. 

Fata susține că românul ar fi început să-i sărute mâinile, să îi lase salivă pe mâini, să îi pipăie posteriorul și „să se frece ca și când ar fi făcut sex” ținând-o forțat de încheieturile mâinilor. 

Din disperare, adolescenta s-a smuncit și a început să țipe după ajutor, astfel sucindu-și una dintre mâini. Un martor a intrat imediat în toaletă și l-a descoperit pe român cum începuse să se masturbeze. A blocat ușa imediat și a chemat poliția. 

Fata a rămas traumatizată după acest incident, iar rana de la mână i s-a infectat în urma contactului și a trebuit să facă tratament.

Judecătorii au dat sentința, românul fiind condamnat la pedeapsa de 16 luni de închisoare și interdicția timp de trei ani de a se de victimă sau de Derby.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
pixel