Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. Preoți ROMÂNI, ACUZAȚI de o conațională că NU vor să-i BOTEZE copilul
WhatsApp
O româncă din Marea Britanie acuză mai mulți preoți ortodocși că au refuzat să îi boteze  bebeluşul în vârstă de doar 7 săptămâni.

Motivul pentru refuz este faptul că familia respectivă nu a făcut cununia religioasă, lucru aparent necesar în parohia respectivă, pentru efectuarea unui botez, informează observator.tv.

Conform aceleiași surse, familia mai are un copil, pe care l-a botezat cu câţiva ani în urmă, deşi soţii nu erau nici atunci cununaţi religios.

Citește și Marea Britanie. ROMÂNCĂ, CONDAMNATĂ după ce a PUBLICAT poze INDECENTE cu iubitul ei

Măsura este una recentă, se pare, şi vine în urma unei recomandări ferme a Înaltpreasfinţitului Părinte IOSIF, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale.

Într-o declaraţie pentru Observator.tv, unul dintre preoţii români contactaţi de mamă pentru botezul bebeluşului, a precizat că botezul nu se mai face pentru familiile care nu sunt cununate religios şi nici pentru familiile ai căror naşi nu sunt cununaţi religios, iar măsura a fost pusă în aplicare ca urmare a unei recomandări ferme a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif.

Citește și Marea Britanie. DJ ROMÂN, ACUZAT de fapte GRAVE: „A făcut campanii pe boala copilului meu și a furat toți banii"

Mama bebeluşului simte că a rămas fără opţiuni în privinţa botezului copilulului său şi mărturiseşte că nu ştie ce să mai facă, precizând pentru Observator.tv că nu i se pare normal să fie obligată să se cunune religios, când ea nu vrea să facă asta, doar ca să-şi boteze copilul, mai ales că în România nu există această obligativitate.

Mai mult, femeia se gândeşte cu groază la faptul că va trebui să supună un bebeluş, la o vârstă atât de fragedă, la o călătorie în România, în care se poate întâmpla orice, doar ca să-l boteze.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel