Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. O mamă româncă și fiul ei, arestaţi în cazul jafului din locuinţa Tamarei Ecclestone
WhatsApp
Poliția Metropolitană a arestat două persoane, mamă şi fiu, în legătură cu jaful de bijuterii în valoare de 50 de milioane de lire sterline care a avut loc din locuinţa Tamarei Ecclestone, bogata moştenitoare a fostului director executiv din Formula 1 Bernie Ecclestone, informează Press Association.
Sursa foto: captură YouTube.com

Maria Mester, de 47 de ani, şi Emil-Bogdan Savastru, de 29 de ani, au fost inculpaţi pentru conspiraţie în scopul comiterii unui jaf în data de 13 decembrie.

Inculpaţii au afirmat că sunt de naţionalitate română în momentul în care şi-au confirmat datele personale în tribunalul Westminster Magistrates din Londra, potrivit Press Association.

Cei doi vor rămâne în custodia poliţiei şi vor compărea din nou în instanţă pe 28 februarie, la Isleworth Crown Court.

 

Jaf comis la o reşedinţa din Palace Green

 

Potrivit Poliţiei Metropolitane, arestările sunt în legătură cu jaful comis la o reşedinţa din Palace Green, Kensington, pe 13 decembrie.

La mijlocul lunii decembrie, poliţia a anunţat că a fost solicitată să intervină la o reşedinţă din Palace Green, supranumită „aleea miliardarilor”, în apropiere de Hyde Park, „din care au fost furate bijuterii de o valoare însemnată”, precizează AFP.

Potrivit presei britanice, valoarea bunurilor furate ajunge la 50 de milioane de lire sterline (60 de milioane de euro), dar suma nu a fost confirmată de poliţie sau de un purtător de cuvânt din partea Tamarei Ecclestone.

Tamara Ecclestone şi familia sa, care nu erau la locuinţă în momentul producerii jafului, au afirmat că sunt „supăraţi şi şocaţi”, potrivit purtătorului lor de cuvânt.

Poliţia a precizat că doi bărbaţi, de 21 şi 31 de ani, arestaţi de asemenea în acest caz, au fost puşi în libertate, dar rămân în vizorul anchetatorilor, potrivit AFP.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel