Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. Incendiu uriaș după o serie de explozii. Sute de persoane, evacuate: „Am văzut că cerul era portocaliu” (VIDEO)
WhatsApp
Mai multe explozii puternice, într-o zonă industrială din sud-estul Angliei, au zguduit vineri locuinţe şi au cauzat un impresionant incendiu, care continua să ardă ore mai târziu, au anunţat pompierii, relatează AFP.

Publicitate

Pompierii din Kent au anunţat pe Twitter, la ora locală 11.30 (13.30, ora României), că ei „continuau să încerce să controleze amplul incendiu al unei unităţi industriale”, la Hoo, în apropiere de Rochester, în Kent. Nicio persoană nu a fost rănită, au anunţat pompierii.

Înregistrări video postate pe reţele de socializare surprind flăcări puternice şi o coloană de fum negru care se riidică spre un cer întunecat. Persoane care locuiesc sau muncesc în zona în care a avut loc incidentul au fost îndemnate „să ţină, ca măsură  de precauţie, uşile şi fesrestrele închise”, au anunţat într-un comunicat pompierii.

Aproximativ 200 de persoane au fost evacuate „ca măsură de precauţie”, precizează ei.

Un locuitor din cartier, Joe Discipline, a declarat pentru agenţia britanică de presă Press Associatiaon (PA) că a fost trezit la ora (locală) 4.30 (6.30, ora României) de o explozie care a „zguduit casa şi ferestrele”.

„Am sărit din pat şi am văzut că cerul era portocaliu”, a declarat el. „Apoi a avut loc o doua explozie, la fel de importantă”, a precizat el, potrivit Adevărul.

 

Youtube video image

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel