„Putem confirma că bărbatul împuşcat astăzi de poliţie în jurul orei 14:00 în Streatham High Road (sudul Londrei) a fost declarat mort”, a anunţat pe Twitter Poliţia Metropolitană.
Postul Sky News, care citează surse de securitate, a relatat că incidentul terorist a fost un atac de factură islamistă, potrivit Reuters.
Citește și Londra. Mai mulți oameni înjunghiați pe stradă. Atacatorul, împușcat de polițiști
Mai devreme, poliţia anunţase că a împuşcat un bărbat în Streatham, în ceea ce a calificat drept un incident de natură teroristă în care „se crede că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi”. Ulterior, forţele de ordine au indicat că în atacul cu cuţitul comis de bărbatul împuşcat au fost rănite două persoane.
„Apreciem că sunt doi răniţi. Aşteptăm veşti în legătură cu starea lor de sănătate”, a scris poliţia pe Twitter, potrivit AFP.
Potrivit BBC, mai mulţi martori la incident au scris pe social media că au auzit trei împuşcături duminică, în jurul orelor 14:00 GMT, şi că mai multe persoane primeau îngrijiri medicale. Serviciile de urgenţă, inclusiv paramedici, au fost trimise la faţa locului.
„Ceva important se petrece în Streatham High Road. Poliţie înarmată şi străzi închise”, a scris o persoană pe Twitter.
Un martor a declarat pentru Press Association că bărbatul avea asupra sa o macetă şi „nişte cutii din tablă de culoare argintie pe piept”.
Ultimul incident de acest fel din Londra s-a produs în noiembrie, când agenţi de poliţie au împuşcat mortal un bărbat care purta o vestă explozivă falsă şi care înjunghiase mortal două persoane şi rănise alte trei înainte de a fi pus la pământ de trecători. Şi incidentul de anul trecut a fost calificat de autorităţi drept atac terorist.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News