Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. PROTEST împotriva restricţiilor la Londra. Mii de manifestanţi în stradă - VIDEO
WhatsApp
Mii de persoane au ieşit în stradă sâmbătă la Londra pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse de guvernul britanic pentru combaterea coronavirusului, iar poliţia a făcut câteva arestări, relatează DPA.

Participanţii şi-au început manifestaţia în Hyde Park, mulţi cu bannere, şi au cerut eliminarea obligativităţii de a purta masca şi au denunţat actualele măsuri ca fiind echivalente cu tirania şi supravegherea statului.

Unii au susţinut că pandemia este o păcăleală.

Poliţia nu a oferit informaţii despre numărul participanţilor, însă agenţia britanică de ştiri PA şi ziarul The Guardian au relatat că mii de persoane au fost prezente la manifestaţie.

Poliţişti înarmaţi au dispersat ulterior mulţimile de protestatari anti-lockdown în Trafalgar Square după marş. Cel puţin două persoane au fost arestate de poliţişti, a relatat PA.

 

PROTEST împotriva restricţiilor la Londra

 

Manifestaţia a fost organizată de mişcarea 'Save our Rights UK' ('Salvaţi-ne drepturile').

Restricţiile se aplică în întreaga Mare Britanie, existând trei niveluri de gravitate, în funcţie de numărul de cazuri dintr-o anumită zonă.

În nordul ţării, unde virusul se răspândeşte rapid, barurile sunt închise în unele zone, iar oamenii nu se pot întâlni cu alţii din locuinţe diferite.

La nivel naţional se aplică 'regula de şase', ceea ce înseamnă că la o întâlnire nu pot participa mai mult de şase persoane.

Numărul de cazuri creşte rapid, cu peste 20.000 de noi infectări înregistrate în 24 de ore de mai multe ori în ultima perioadă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel