''Guvernul (britanic) rămâne angajat unei înţelegeri cu un acord de liber schimb în centrul ei (...) Dar succesul depinde de recunoaşterea de către UE că Regatul Unit este o ţară suverană'', a spus Gove în faţa parlamentului de la Londra.
''Rămân unele capitole la care avem diferenţe de abordare semnificative, în special pescuitul, aranjamentele privind guvernanţa şi aşa-numitul ''level playing field'''', acesta din urmă reprezentând solicitarea Bruxelles-ului ca Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, în special cele privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea pentru a se evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană.
Britanicii nu doresc însă un astfel de acord extins, ci doar unul clasic de liber schimb, cum este de exemplu cel încheiat de UE cu Canada.
De asemenea, Michael Gove a reafirmat în intervenţia sa de luni că guvernul condus de Boris Johnson nu va accepta prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit, în care Regatul Unit aplică regulile UE şi se încheie pe 31 decembrie.
Dacă până la această dată nu se va încheia un acord şi Londra nu-şi schimbă poziţia privind extinderea acestei perioade, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
Săptămâna trecută s-a terminat fără progrese substanţiale o nouă rundă de negocieri între Bruxelles şi Londra, pe care negociatorul şef european Michel Barnier a descris-o drept ''dezamăgitoare''. Acesta a mai spus că nu este optimist cu privire la şansele încheierii unui acord cu Londra până la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit şi că UE se pregăteşte pentru un asemenea scenariu.
Următoarea rundă de negocieri începe pe 1 iunie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News