Preşedintele Ibrahim Boubacar Keita şi premierul Boubou Cisse au fost arestaţi de armată în urma unei revolte care a avut loc marţi, după luni întregi de proteste de stradă în instabilul stat din Africa de Vest, care se confruntă şi cu o insurgenţă a grupărilor islamiste.
Din luna octombrie 2019, România contribuie, pentru o perioadă de un an, la eforturile internaționale de menținere a păcii în Mali cu un detașament al Forțelor Aeriene Române format din 120 de militari și 4 elicoptere IAR-330 Puma L-RM. „Situația este în permanență monitorizată de conducerea Ministerului Apărării Naționale, care este în legătură atât cu militarii detașamentului românesc din Mali, cât și cu Organizația Națiunilor Unite”, asigură MApN, miercuri, într-un comunicat. Detașamentul Carpathian Pumas se află, de la începutul misiunii, în baza ONU Camp Castor, din Gao, aflată la o distanță de peste 1.000 de kilometri de capitala Bamako, acolo unde marți s-a desfășurat lovitura militară de stat.
Preşedintele malian Ibrahim Boubacar Keita şi-a anunţat demisia în direct la televiziune în zorii zilei de miercuri, în urma loviturii de stat militare de marţi, transmite dpa, iar AFP relatează că militarii care au preluat puterea au anunţat în cursul nopţii că doresc să instituie "o tranziţie politică civilă" care să conducă la alegeri generale "într-un interval de timp rezonabil".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News