Manelistul Caval care a cântat aceste versuri jignitoare la adresa Diasporei s-a mutat în Londra împreună cu toată familia sa. Anunțul a fost făcut de Niculae Bădălău la B1 TV.
„Cel care a cântat-o locuiește în Marea Britanie cu toată familia: Caval, soția lui, amândoi copiii, soacra locuiesc în Londra”, a spus Bădălău.
Amintim că o înregistrare în care doi maneliști înjură Diaspora, la o petrecere la care a participat și Niculae Bădălău (PSD), a fost publicată pe Facebook. Deși inițial s-a spus că în filmare apare Florin Salam, ulterior s-a clarificat faptul că nu acesta apare în filmare. Cei doi maneliști care au cântat împotriva Diasporei, la petrecerea la care a fost și Niculae Bădălău, Adrian Caval și Măru din Chitila. Pe Facebook, oamenii s-au revoltat, după publicarea imaginilor și identificarea celor doi. Pe rețeaua de socializare au fost publicate numerele de telefon ale celor doi, precum și paginile lor personale de Facebook.
În filmarea postată pe Facebook se aude cum solistul anunță mai multe dedicații, „pentru nașul Niculae Bădălău și pentru tot PSD-ul!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News