Mandatul fost emis de magistrații Tribunalului București, care au admis cererea poliției şi este întemeiat pe condamnarea definitivă a lui Daniel Dragomir la închisoare cu executare. Daniel Dragomir a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri.
Fostul ofițer de informații a plecat din țară cu o zi înainte de pronunțarea instanței. A putut ieși din țară, deoarece nu avea nicio restricție de mișcare pe numele lui. Dragomir a ieșit din țară cu mașina, prin județul Arad. Potrivit autorităților era însoțit de o femeie. Nu se știe dacă este vorba despre soția lui, condamnată la închisoare cu suspendare în același dosar.
Pe de altă parte, măsurile în dosarul Black Cube, privind hărţuirea fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu mai sunt în vigoare de când i s-a ridicat măsura controlului judiciar, revocată prin decizie definitivă a magistraților în octombrie 2018. Concret, Dragomir a profitat de faptul că miercuri a fost prima zi în care Ungaria a ridicat restricțiile pentru români. A fost momentul în care Ungaria a renunțat la obligativitatea carantinei instituţionalizate pentru cetăţenii României şi ai Ungariei în cazul trecerii graniţei dintre cele două ţări.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News