"Noi credem că în luna noiembrie o să avem undeva între 8.000 si 9.000 de infecţii pe zi. Problema, în acest moment, devine lipsa paturilor pentru formele moderate, care încep să se umple. În curand nu vom mai avea unde să punem pacienţii cu forme moderate", a declarat Oancea la postul de televiziune Realitatea.
Managerul spitalului din Timişoara susţine că petrecerile organizate în oraş sunt principala sursă de raspandire a noului coronavirus. "Măsurile nu sunt respectate. În Timişoara au fost multe petreceri de Holloween, lucru care ne-a demoralizat. Sunt, în continuare, oameni care nu cred în existenţa virusului şi aceasta necredinţă lor îi infectează şi pe apropiaţii lor. În continuare, diseminarea cea mai mare vine de la aceste petreceri, aceste chefuri", a declarat Oancea.
Cristian Oancea spune că autorităţile trebuie să se implice mai mult în gestionarea pandemiei, iar testele realizate la nivel naţional trebuie omogenizate. "Nu se poate ca un judet ca aibă 100 de teste, iar altele mii. Nu se poate ca într-un judet să avem creşteri de 5 la mie, iar in altul de 1,5 la mia de locuitori. Testele la nivel naţional trebuie omogenizate. Trebuie luate măsuri punctuale acolo unde infecţiile sunt crescute, precum în judeţul Argeş, iar autorităţile se se implice mai ferm", a conchis Oancea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News