Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mama gemenilor din Ploiești care au murit după ce au căzut de la etajul zece spune că nu aveau cum să deschidă geamul: „Era rabatat”
WhatsApp
Fetița și băiețelul de 2 ani din Ploiești, care au murit după ce au căzut de la etajul zece al blocului în care locuiau, vor fi înmormântați sâmbătă.

Între timp, poliția anchetează tragedia și așteaptă să o poată audia pe mama gemenilor, deocamdată aflată tot la psihiatrie, după ce a suferit un puternic șoc emoțional.

Rudele celor doi copii au venit vineri la Serviciul de Medicină Legală Prahova și povestesc propria variantă a accidentului soldat cu moartea gemenilor. Spun că au stat de vorbă și cu mama copiilor, internată la psihiatrie.

„A făcut o criză, nu știu de ce, de nervi, când a văzut ce s-a întâmplat. Mâine s-ar putea să o aducă poliția la copii, la înmormântare, spune ea că nu au avut cum să urce copiii pe masă, nu aveau cum să deschidă geamul”, a spus o rudă a copiilor, la Știrile PRO TV.

„Mama copiilor, am fost ieri la ea, am vorbit cu ea, a zis că ea a făcut curățenie și a lăsat geamul rabatat. Nu avea cum un copil de doi ani să deschidă geamul rabatat. Alina era în bucătărie, lângă ei acolo, în bucătărie”, a mai spus ruda copiilor.

 

Mama copiilor se află în continuare internată în secția Psihiatrie

 

Anchetatorii au audiat-o și pe femeia care se afla în casă în momentul nenorocirii.

„Subinspector de poliție Mihael Florescu, purtător de cuvânt IPJ Prahova: Susținea faptul că se afla în bucătărie și făcea curat.

Reporter: Nu în aceeași încăpere cu copiii?

Subinspector de poliție Mihael Florescu: Nu în aceeași încăpere.

Reporter: Este suspectă această femeie?

Subinspector de poliție Mihael Florescu: Din cercetările colegilor mei, nu a reieșit acest aspect”.

Mama copiilor se află în continuare internată în secția Psihiatrie a Spitalului Județean din Ploiești. Deocamdată, polițiștii spun că nu o pot audia și așteaptă să fie externată pentru a-i putea cere cât mai multe amănunte din noaptea tragediei.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Fratele mai mare al gemenilor, un băiețel de 5 ani, a rămas în grija tatălui.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel