Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mai mulți români au găsit "soluţia" pentru a scăpa de facturile mari la energie. Ce au pus în interiorul contoarelor pentru a nu mai fi taxaţi
WhatsApp
Speriați de facturile tot mai mari la energie, mai mulți români din Olt au crezut că au găsit "soluţia" pentru a evita să plătească. Trei persoane au fost reținute în urma mai multor percheziții efectuate în Olt, într-un dosar de furt de energie electrică. În furt sunt implicați și angajați ai firmelor furnizoare. 
Foto ilustrativ (Sursa: Agerpres)

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au pus în aplicare joi, 13 octombrie, 13 mandate de percheziție, la domiciliile unor persoane fizice și firme, din județul Olt. Acestea sunt bănuite de furt și deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice.

Perchezițiile au avut loc în localitățile Brebeni, Crâmpoia, Caracal, Mărunței, Găvănești, Piatra-Olt și Slatina.

Polițiștii olteni spun că în interiorul contoarelor electrice erau montate dispozitive, pentru a nu fi înregistrat consumul.

„Din cercetări a reieșit că persoanele ar fi montat în interiorul contoarelor electrice, contra unor sume de bani, un dispozitiv telecomandat, în scopul consumării de energie electrică, din rețeaua publică, fără a fi înregistrat consumul și fără a putea fi facturată cantitatea de energie electrică consumată, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterior.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor bănuite și au condus 9 persoane la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea audierii”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt, citat de publicația locală Știri de Olt.

Pe numele a trei persoane, din Brebeni, Mărunței și Găvănești. au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 14 octombrie 2022, să fie prezentate instanței de judecată, cu propuneri legale.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
19 apr 2024, 22:40
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel