Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Magazin românesc din Anglia, atacat de indivizi mascați - FOTO
WhatsApp
Atac asupra unui magazin românesc din Barnsley, South Yorkshire.
Magazinul românesc atacat se află în Barnsley (Foto: Anunțul UK)

Un magazin românesc din Barnsley, South Yorkshire, a fost vandalizat în cursul nopții de indivizi mascați. Agresorii, purtând cagule, au spart geamul magazinului, au distrus o cameră de supraveghere video și au mâzgălit pereții cu vopsea.  

Proprietarul, un român stabilit în Marea Britanie, suspectează că atacul ar fi fost premeditat și pus la cale de cineva care deține deja un magazin în zonă.  

„Un român cinstit a îndrăznit să deschidă un magazin românesc într-o zonă cu alte magazine și priviți, dragii mei, ce au putut să-i facă niște nenorociți. Încearcă să-l facă să închidă magazinul”, a scris proprietarul într-o postare pe rețelele sociale, potrivit publicației Anunțul UK.

FOTO

magazin-romanesc-barnsley

magazin-romanesc-barnsley

magazin-romanesc-barnsley

Peste 1 milion de români în Marea Britanie

 

Marea Britanie se numără printre principalele destinații ale românilor din diaspora, alături de Italia și Spania. În prezent, comunitatea românească din Regatul Unit a ajuns la aproximativ 1,4 milioane de persoane, fiind a doua ca mărime după cea poloneză.  

În Anglia, cea mai mare concentrație de români se află în zona metropolitană a Londrei, unde locuiesc aproape 500.000 de conaționali. Comunități semnificative sunt și în orașe precum Birmingham, Coventry, Manchester, Southampton și Bristol.  

În Scoția, românii sunt prezenți în marile centre urbane, precum Glasgow, Edinburgh și Aberdeen. În Irlanda de Nord, comunitatea românească este concentrată în orașe precum Belfast, Ballymena, Portadown și Newry. Totodată, în Țara Galilor, unde numărul românilor a crescut considerabil în ultimul deceniu, cei mai mulți locuiesc în Newport, Cardiff, Bridgend, Neath, Swansea, Llanelli, Carmarthen și Haverfordwest.

Conținut recomandat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel