Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Măștile devin obligatorii la Galați. Oamenii pot ieși din casă doar dacă au nasul și gura acoperite
WhatsApp
Gălățenii care ies pe stradă trebuie să aibă gura și nasul acoperite. Decizia, care aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați, se va aplica începând de săptămâna viitoare și a fost luată pentru protejarea populației în contextul epidemiei de COVID-19.
Foto ILUSTRATIV

Reprezentanții Comitetului Județean Galați au stabilit că toate persoanele care merg în spații publice trebuie să poarte mască peste nas și gură. Totuși, autoritățile nu au impus utilizarea măștilor medicale, fiind acceptate și cele de pânză, dar și eșarfele, fularele sau alte accesorii vestimentare.

„De luni, 6 aprilie, se impune purtarea mijloacelor de protecție a gurii și a nasului în spațiile publice precum spațiile comerciale, piețe, instituții publice, șantiere etc. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome. Nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecție să fie măști medicale. Se pot folosi eșarfe, măști din pânză sau orice alte tipui de protecție care să acopere nasul și gura", au anunțat reprezentanții Prefecturii Galați.

Persoanele care nu respectă regula pot fi sancționate. Măsura se aplică tututor persoanelor aflate în spații publice, vizitatori și salariați, deopotrivă. Reprezentanții Prefecturii Galați mai spun că au luat decizia după modelul unor măsuri luate în țarile Cehia, Bulgaria și Austria și în metropolele Hong Kong, Seul și Tokyo, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel