Publicitate
Potrivit rânduielii, înainte de coborârea Luminii Sfinte, Mormântul Sfânt este verificat, pentru îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul acestuia, după ce toate luminile şi candelele au fost stinse.
Învierea, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, ne amintește de miracolele acestei lumi și de divinul din noi. Lumina care coboară la Ierusalim, la Sfântul Mormânt, este minunea zilelor noastre, este binecuvântarea pe care o primim din ceruri an de an și momentul simbolic al propriei noastre învieri sufletești.
Patriarhul Ierusalimului îşi scoate veşmintele şi mitra şi este verificat pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare
Verificarea implică trei inspecţii separate, care încep la ora 10.00, şi este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi. La ora 11.00, are loc sigilarea uşii Sfântului Mormânt, de către Garda musulmană, care pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară.
După aceea soseşte Patriarhul Ierusalimului care, împreună cu un sobor de ierarhi şi cu credincioşii, înconjoară de trei ori, în procesiune, Sfântul Mormânt.
Patriarhul Ierusalimului îşi scoate apoi veşmintele şi mitra şi este verificat pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare.
Îmbrăcat numai în stihar, veşmânt lung şi larg pe care îl poartă preoţii ortodocşi în timpul serviciului religios, Patriarhul intră în Sfântul Mormânt.
La noi în țară va fi transportată în recipiente speciale cu ventilație care să asigure persistența flacărei și ca să nu se stingă. Apoi cu avionul este transportată la toate bisericile.
Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi împărţită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române, pe Aeroporrtul Otopeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News