"Poate închideţi Aeroportul Cluj, domnule ministru (Lucian Bode - n.r.), după ce am văzut astăzi la televizor. Deci, e inadmisibil, directorul ăla se ceartă cu Consiliul Judeţean (...), dar eu cred că trebuie să luăm toate măsurile posibile aici, Ministerul de Interne trebuie să demareze imediat o anchetă. Este inadmisibil ce s-a petrecut acolo, noi trebuie să folosim toate pârghiile pe care le avem să-l tragem la răspundere pe managerul aeroportului. Nici măcar nu a informat Comitetul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi pe prefect privitor la aceste zboruri. Nu a luat nicio măsură privitoare la distanţarea fizică, privitoare la asigurarea echipamentului de protecţie ", a declarat Ludovic Orban, joi, în cadrul şedinţei de Guvern.
Premierul a adăugat că a discutat personal cu prefectul judeţului Cluj să demareze toate procedurile pentru a-l trage la răspundere pe managerul Aeroportului "Avram Iancu".
"Şi nu asta mă interesează, mă interesează ca, în cazul în care mai sunt astfel de curse, ele trebuie să fie notificate din timp, autorităţile locale, prefecturile unde există aeroporturi care se află în subordinea autorităţilor locale trebuie să fie informate din timp şi trebuie să dispună conducerii aeroportului şi firmelor care asigură transportul românilor care pleacă la munci sezoniere respectarea tuturor condiţiilor din ordonanţele militare", a afirmat Orban.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a calificat drept "inadmisibil" ce s-a întâmplat joi pe Aeroportul din Cluj Napoca.
"Din păcate, s-a ajuns la situaţia în care instituţiile statului nu s-au implicat, instituţiile statului român, şi aici nu mă refer doar la Aeroportul din Cluj, este un lanţ de nereguli. Este inadmisibil cum firme de recrutare de personal au adus 1.500 de oameni, i-au lăsat în parcarea aeroportului, parcare care nu aparţine de aeroport, aparţine de o firmă privată, concesionată la o firmă privată de către Consiliul Judeţean Cluj", a spus Lucian Bode.
Ministrul a susţinut, în completare, că din imaginile prezentate de televiziuni "în interiorul aeroportului procesarea celor 1.500 de oameni s-a făcut regulamentar, cu păstrarea distanţei", însă problema a fost că 1.500 de persoane s-au aflat anterior în parcarea din vecinătatea aeroportului.
"Ca să nu mai repetăm o astfel de situaţie, am transmis domnului ministru Vela o propunere de modificare, prin următoarea ordonanţă militară, a articolului 10, astfel încât instituţiile statului român să aibă controlul pe tot ce înseamnă programarea acestor zboruri. Astfel, cei care au comandat, şi mă refer la beneficiari, la cei din Germania, s-au adresat direct Eurocontrol, ei au făcut planul de zbor, nu au trimis către Romatsa, către autoritate. Au respectat regulile din interiorul aeroportului, tot ceea ce s-a întâmplat, total în afara regulilor pe care noi le solicităm, astăzi şi în fiecare zi, să se respecte, s-a întâmplat în parcarea aeroportului. De aceea, odată ce vom modifica articolul 10, cu un control riguros din partea statului român, aceste imagini nu le vom mai vedea", a spus Bode.
Premierul a afirmat că în următoarea ordonanţă militară trebuie introduse "obligaţii care trebuie să fie respectate de companiile de recrutare a forţei de muncă care asigură contractele şi (...) deplasarea muncitorilor români către ţările unde au contracte de muncă".
"Aici trebuie făcută o anchetă fără milă, asta este ideea de bază şi trebuie penalizaţi toţi cei care sunt responsabili de dezastru, iar în ceea ce priveşte managerul aeroportului este inadmisibil ca el să nu informeze Prefectura, Consiliul Judeţean, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Era obligat să informeze, pentru că era obligaţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de a dispune respectarea tuturor deciziilor şi condiţiilor în care trebuie să se desfăşoare... Dacă era informat, puteau să dispună prezenţa jandarmilor acolo, puteau să împiedice aglomerările care s-au produs acolo datorită transportului organizat de companiile de recrutare", a spus Orban.
Solicitat de premier, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat că în acest caz la nivelul Serviciului Regional de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca s-a deschis un dosar penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, "în cauză fiind vizate persoanele aflate la organizarea acestei deplasări".
"Este prematur să ne exprimăm cu privire la vinovăţia unora sau altora, mă refer la agenţii de recrutare sau alte aspecte care ţin de vinovăţie, pentru că agenţiile au venit în parcare cu oamenii din cauza organizării proaste a orarului de zbor. (...) În concluzie, reprezentanţii Autorităţii Aeronautice Romatsa şi Aeroportul din Cluj au organizat deficitar aceste zboruri, aducând în zona de proximitate a aeroportului viitori pasageri la aceleaşi ore, motiv pentru care, în urma analizei anchetei din dosarul penal, vom exprima un punct de vedere oficial şi autorizat împreună cu procurorul de caz", a spus Vela.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News