Publicitate
Ministrul transporturilor din Franţa, Elisabeth Borne, a apreciat vineri că aşa-numitul "pachet pentru mobilitate" propus de Uniunea Europeană este inacceptabil, deoarece favorizează un "dumping economic şi social" din partea transportatorilor rutieri din Europa centrală şi de est, informează AFP.
"Pieţele noastre sunt larg deschise, dar concurenţa exercitată acolo este adesea neloială. Transportul rutier este evident unul din cele mai bune exemple, a arătat Borne într-o declaraţie de presă alături de omologul său german, Andreas Scheuer. Ea a apreciat că principiul salarizării egale la muncă egală pe acelaşi teritoriu pare natural, iar proiectele discutate în prezent nu respectă această condiţie.
Ce prevede proiectul "lucrătorilor detașați"
Comisia Europeană a propus ca şoferii profesionişti care tranzitează alte ţări europene decât cea de origine să fie consideraţi ca personal detaşat, salarizat la nivelul local, doar după trei zile în ţara respectivă. Germania şi Franţa cer aplicarea acestui statut din prima zi, iar transportatorii rutieri din estul UE resping ideea de a-şi plăti şoferii la nivelul ţărilor occidentale prin care trec.
Surse diplomatice au declarat agenţiei France Presse că Franţa intenţionează să respingă "pachetul rutier" şi să amâne dosarul până când Austria preia preşedinţia UE, deţinută în prezent de Bulgaria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News