Flavius Cristea, de 38 de ani, din Reginald Street, a fost condamnat astăzi de Luton Crown Court la 15 luni de închisoare.
El a avut o ieșire violentă, după ce a refuzat să-i înapoieze telefonul mobil unui englez. Presa britanică scrie că Flavius Cristea a folosit un cuțit de bucătărie cu care și-a atacat victima, tăind-o pe brațe pentru ca apoi să i-l pună la gât și amenințând că-i ia viața. El nu s-a oprit aici. Și-a lovit victima cu un laptop în cap.
O persoană care a văzut ce s-a întâmplat a chemat poliția.
"Acesta a fost un atac îngrozitor care a provocat victimei răni grave și l-a dus într-o teamă reală pentru viața lui. A fost un atac violent care a fost oprit doar de sosirea ofițerilor de poliție. Acest tip de comportament este inacceptabil și nu va fi tolerat. Sperăm că pedeapsa cu închisoarea îi va permite lui Cristea să reflecteze asupra acțiunilor sale," a declarat procurorul de caz.
De asemenea, victima a vorbit despre impactul pe care îl are acest atac asupra vieții sale:
"Îmi amintesc clar incidentul și de multe ori am coșmaruri despre ce s-a întâmplat. Ca urmare a acestui incident, nu pot avea încredere în oameni și nu îmi mai pot face prieteni. Aș dori să mulțumesc încă o dată persoanei care a chemat poliția, altfel poate că nu aș fi în viață azi. De asemenea, doresc să adaug că sunt foarte recunoscător ofițerilor de poliție care au intervenit, au avut grijă de mine și mi-au salvat viața. Sper că ceea ce mi s-a întâmplat mie nu se va mai întâmpla nimănui vreodată", a povestit bărbatul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News