Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Liderul separatist catalan Carles Puigdemont, arestat în Italia
WhatsApp
Europarlamentarul separatist şi fost lider al guvernului regional catalan Carles Puigdemont, aflat în exil în Belgia din 2017 după tentativa de secesiune a Cataloniei din acelaşi an, a fost arestat joi în Italia, a anunţat avocatul său, citat de AFP.

"Preşedintele Puigdemont a fost arestat la sosirea în Sardinia, unde călătorea ca deputat european", a afirmat avocatul său, Gonzalo Boye, pe Twitter, explicând că arestarea sa a avut loc pe baza unui mandat european de arestare din 14 octombrie 2019, transmite Agerpres.

Liderul catalan a fost arestat la Alghero, a confirmat pe Twitter şeful său de cabinet, Josep Lluis Alay.

"La sosirea pe aeroportul din Alghero, a fost arestat de poliţişti la frontiera italiană. Mâine (vineri), preşedintele va fi prezentat judecătorilor Curţii de Apel din Sassari, care este competentă să decidă eliberarea sau extrădarea acestuia", a indicat Alay.

La 9 martie, Parlamentul European i-a ridicat imunitatea parlamentară lui Carles Puigdemont şi altor doi europarlamentari separatişti, măsură care a fost confirmată la 30 iulie de Curtea de Justiţie a UE.

Exilat în Belgia de la tentativa de secesiune din 2017 pentru a scăpa de urmărirea penală de către justiţia spaniolă, Carles Puigdemont nu a beneficiat de graţierea acordată la sfârşitul lui iunie celor nouă separatişti închişi în Spania, iar guvernul spaniol al socialistului Pedro Sanchez doreşte în continuare ca el să să fie judecat în Spania.

Carles Puigdemont este urmărit penal pentru "răzvrătire" şi este acuzat de "deturnare de fonduri publice", reaminteşte AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel