Curtea Constituţională a României va dezbate, marţi, sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei privind neconstituţionalitatea proiectului de lege prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul cauzat majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral.
Este vorba despre Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale.
"Este o lege care nu face altceva decât să îi ajute pe marii evazionişti din România. Al doilea scop este acela de a avea pârghii împotriva oamenilor de afaceri, a celor care fac afaceri corecte în România. Atacăm această lege, pentru că ea este cel puţin la fel de nocivă ca legea lui Rădulescu 'Mitralieră' din anii trecuţi (...), care propunea anumite amnistii", declara deputatul USR Stelian Ion.
Şi deputatul Ionel Dancă de la Forţa Dreptei a calificat această lege ca fiind nocivă pentru oamenii cinstiţi din România.
"Este o invitaţie la hoţie pe care o face majoritatea PSD - PNL prin acest proiect de lege. (...) Acest proiect de lege introduce o amnistie a celor care fură între 100.000 de euro şi un milion de euro din taxele şi impozitele pe care ar trebui să le plătească la stat. Este un alt fel de Ordonanţă 13 în zona mediului de afaceri. Ceea ce nici Dragnea, nici Rădulescu "Mitralieră" n-au reuşit, iată că reuşeşte să facă acum această majoritate condusă de Ciolacu şi Ciucă. (...) Este un abuz care trebuie oprit. (...) Aşteptăm ca magistraţii Curţii Constituţionale să constate încălcarea flagrantă a principiilor constituţionale în cazul acestei iniţiative legislative şi să oprească aplicarea acestei legi", afirma Dancă.
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul iniţiat de liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale. Actul normativ modifică Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Potrivit noilor prevederi, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă nereţinerea impozitelor şi/sau contribuţiilor.
De asemenea, vor constitui infracţiuni de evaziune fiscală şi se vor pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice; executarea de evidenţe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice.
Aceeaşi pedeapsă va fi aplicată şi pentru "folosirea de către contribuabil, cu rea-credinţă, a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării aparenţei de legalitate a unor operaţiuni fictive sau disimulării circuitului tranzacţional real al bunurilor/serviciilor; utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt conectate la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale, potrivit legii, sau alterarea aparatelor de marcat electronice fiscale pentru netransmiterea unor date fiscale sau transmiterea unor date fiscale nereale".
În aceste cazuri de infracţiuni, "dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte", au stabilit deputaţii.
În această situaţie, organele competente nu vor sesiza organele de urmărire penală.
De asemenea, tot în aceste cazuri de infracţiuni, "dacă până la primul termen de judecată prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate".
"Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda", se mai prevede în actul normativ adoptat.
Totodată, "dacă ulterior primului termen de judecată şi până la judecarea definitivă a cauzei prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc cu o treime".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News