De câte ori pleci din țară, musai te întâlnești cu români. Oriunde ai merge. De altfel, îi vezi din aeroport, la cozile din ce în ce mai mari către destinațiile preferate de români – Italia, Spania, Anglia, Germania, dar și Franța, Belgia ... Fiecare unde a avut o rudă sau un vecin care să-l aducă și pe el.

Ca de fiecare dată, am întâlnit și eu recent mai mulți confrați de-ai noștri plecați la muncă în străinătate, de un an, de 8, de 10.

Se întorseseră în țară câteva zile, fie pentru că rămăseseră fără acte – unii le-au pierdut, altora le expiraseră, fie mai aveau rude prin țară – cei mai mulți bunici, părinții fiind și ei de mult plecați în pribegie.

Îmi place de fiecare dată să intru în vorbă cu ei și să le aflu părerea.

Nu știu cum se face dar cu cei mai mulți cu care am vorbit de această dată, niciunul nu mai voia să audă de o eventuală întoarcere în țară. Argumentele erau aceleași - ar muri de foame, nu mai au la ce să se întoarca sau la cine, nu și-ar găsi serviciu, iar dacă și-ar găsi ar fi prea prost plătiți ca să poată să se descurce.

Unul dintre ei chiar mi-a spus foarte tăios – La ce dracu să mă mai întorc?

O întrebare la care, dacă am fi o societate normală, ar trebui să reflecteze toți factorii de răspundere.  Factori de răspundere? Există așa ceva în România?

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News